Adrian Vasilescu, BNR: Acest fenomen perfid căruia îi spunem inflație...
Vremurile sunt tulburate astăzi de o criză multiplă. Țările, lumea toată caută repere pe care să se sprijine. Unul fiind dobânda de politică monetară a băncilor centrale, indicator care e întors pe o parte și pe alta în cercuri politice, în cabinete ministeriale, în instituții, în companii ori în dezbateri publice.
Foto: Ziarul Financiar
Vremurile sunt tulburate astăzi de o criză multiplă. Țările, lumea toată caută repere pe care să se sprijine. Unul fiind dobânda de politică monetară a băncilor centrale, indicator care e întors pe o parte și pe alta în cercuri politice, în cabinete ministeriale, în instituții, în companii ori în dezbateri publice.
Această dobândă, denumită oficial de „dobândă de politică monetară“, este regina piețelor financiare. Și oricum îi mai spunem (dobândă-cheie, pentru că deschide uși către piețele monetară, interbancară sau de intermedieri, ori de referință, pentru că influențează poziționarea tuturor celorlalte dobânzi) este cert că avem de-a face cu o „baghetă“ în mâinile băncilor centrale, ale cărei mișcări sunt atent monitorizate pe întreaga planetă. Și, mai cu seamă, sunt supuse unor detaliate analize comparative, în împrejurarea în care cotele acestei dobânzi înregistrează diferențe de la o țară la alta. Dacă unele dintre aceste diferențe, evident nesemnificative, ridică rareori semne de întrebare, în schimb altele, care sunt șocant de mari, fac să se profileze ca laitmotiv al acestor timpuri o întrebare care la rându-i trebuie pusă sub lupă: „De ce?“…
Întrebarea preocupă – chiar obsedant – și societatea românească. Ea își face loc deseori în dezbateri publice, în variante ori în forme diferite, după cum sunt interesele, preocupările ori informațiile celor angajați în confruntări. Și nu rareori două teme, ambele de maxim interes, fac să se încingă spiritele ori să fie încrucișate săbiile: 1) de ce, dacă Banca Centrală Europeană a împins dobânzile aproape de nivelul zero, Banca Națională a României, din 2015 și până azi, a mizat pe o curbă ce a urcat de la 1,75 până la 2,50 la sută, în mai 2018, de unde în condițiile stării de urgență din primăvara acestui an a coborât în două trepte la 1,75 dar nu mai jos?; 2) de ce BNR menține dobânda de referință la 1,75 la sută, cea mai ridicată din Uniunea Europeană, în timp ce Banca Poloniei a coborât-o la 0,1 la sută? Și asta într-o vreme în care, de la un capăt la altul al lumii, e tot mai accentuată tendința (dacă nu chiar tentația) către dobânzi negative.
Citește și
3 min
Dragos Damian
2 min
Iulian Tenchiu
2 min
Iulian Tenchiu