Adrian Vasilescu, BNR: Autoevacuarea nu poate fi o soluție optimă

Tot mai mulți dintre debitorii cu credite ipotecare, cărora legea „dării în plată“ le-a indus iluzia că lucrurile se vor simplifica pentru ei, în sensul că „vor da locuința băncii și vor scăpa de datorii“, se vor convinge treptat că perspectiva nu e deloc luminoasă. Dimpotrivă! Pentru că vor scăpa doar de… un rest de datorie. După ce au achitat avansul și, ani buni, au plătit rate, plus dobânzi, plus comisioane, poate fi autoevacuarea o soluție bună? După ce familia va preda casa băncii, chiar dacă scapă de restul de datorii, unde va locui? Este oare mai avantajos să plătești chirie decât rata la bancă? Și, apoi, chiar dacă acum acest schimb pare mai avantajos, este el o garanție pe termen lung? Iată numai câteva dintre multele întrebări care încă nu au un răspuns.

Directiva Europeană 17/2014 propune o soluție mai bună. Pornind, desigur, de la o firească limitare a interferenței în raporturile dintre băncile creditoare și consumatorii de servicii financiare: „Statele membre nu pot împiedica părțile dintr-un contract, dacă ele convin, să considere «darea în plată» a garanției suficientă pentru a stinge creditul“. În legea românească a „dării în plată“ însă, trimisă președintelui spre promulgare, statul impune o procedură obligatorie intervenind într-un contract. În pericol fiind echilibrul balanței creditori-debitori-depunători. Și în ultimă instanță creditarea însăși.

Cum însă legea „dării în plată“ consfințește autoevacuarea, statul va fi nevoit până la urmă să intervină cu alte legi și cu propria implicare dacă va dori să nu suportăm o perturbare a creditului, ca factor relevant de bunăstare. Soluția finală, așadar, va fi la stat. Și n-ar fi deloc corect sub aspect juridic, economic și social să fie amestecate lucrurile, supunând aceleiași judecăți finanțarea prin bănci și ajutorul social dat de la buget.