Adrian Vasilescu, BNR: Capitalul și munca

Economia oricărei țări se recomandă prin ce produce: avioane, automobile, pălării, papuci de casă, servicii. Dar în spatele tuturor acestor mărfuri găsim două valori fundamentale: capitalul și munca. Dacă, astăzi, în 40 la sută dintre cele 700.000 de firme românești, datoriile sunt mai mari decât întreaga lor avere, o cauză este erodarea fizică ori morală a capitalului: halele, mașinile, tehnologiile. Dar o vină revine oamenilor care lucrează în aceste firme, cu priceperea sau nepriceperea lor, cu mentalitățile lor, cu obiceiurile lor, cu sentimentele ori resentimentele lor și cu competența ori incompetența lor în a fabrica bunuri utile.

Dar cum a crescut până la 700.000 numărul firmelor din România? Fiindcă la începutul anilor ’90, după ce s-a împărțit averea statului în două, guvernul luându-și partea leului și constituind regii autonome, din ce a rămas au rezultat peste 6.000 de societăți comerciale. Doar 6.000!… Sub acest acoperiș au intrat de la coloșii industriali până la cel mai mic hotel de stat. Legea nu s-a oprit însă aici cu împărțirea patrimoniului de stat. A mai făcut una. Pentru a i se da drumul privatizării, societățile comerciale, cele 6.000, au fost obligate să transmită Agenției Naționale de Privatizare un titlu de valoare egal cu 30% din cuantumul capitalului social. Această parte, de 30%, transmisă inițial Agenției de Privatizare, a devenit… a noastră! Toată averea celor 6.000 de întreprinderi reprezenta o valoare contabilă. În schimbul ei am primit acțiuni.

De aici a pornit marea privatizare. Unele întreprinderi au fost vândute investitorilor străini. Dar cele mai multe au fost vândute pe bucăți, multe fiind preluate de salariați, care abia au găsit bani pentru a-și plăti partea, dar n-au mai avut bani pentru investiții. Numeroase firme au fost înființate de „turiștii comerciali“, care au vândut în străinătate bunuri ieftine, din România, fără să aibă bani și pentru investiții.