Adrian Vasilescu, BNR: Ce viitor are Legea dării în plată
Din 2015, de când Legea dării în plată a intrat în viața societății noastre, câtorva mii dintre debitorii cu credite ipotecare, ajunși în impas, li s-a indus iluzia că lucrurile se vor simplifica pentru ei. În sensul că vor da casa băncii și... vor scăpa de datorii.
Foto: Ziarul Financiar
Din 2015, de când Legea dării în plată a intrat în viața societății noastre, câtorva mii dintre debitorii cu credite ipotecare, ajunși în impas, li s-a indus iluzia că lucrurile se vor simplifica pentru ei. În sensul că vor da casa băncii și… vor scăpa de datorii. Dar legea, modificată și iar modificată de Curtea Constituțională, arată că această excepție de la regulă („derogare de la Codul Civil“) este ea însăși supusă unor reguli.
Și nu ar putea fi altfel atât timp cât, în creditarea ipotecară, unde intervine obligatoriu un contract, există întotdeauna două părți implicate, un creditor și un debitor. Relația dintre ei fiind în primul rând juridică, bazată pe acte și pe reguli. Și, totodată, comercială, bazată pe interese. Debitorul, bunăoară, vrea să își cumpere ori să-și construiască o casă și interesul lui este să obțină un împrumut. Creditorul, care e o bancă, are bani și interesul lui este să își plaseze acești bani, astfel că este binevenită cererea debitorului care vrea o casă și care solicită un împrumut. Niciunul nu este mânat de impulsuri generoase față de celălalt. Chiar Adam Smith, în celebrul lui tratat de economie politică, spunea că brutarul bunăoară nu face pâine pentru că ar fi generos și ar vrea să își servească semenii, ci pentru că vrea să câștige. La urma urmei, acesta este lucrul bun care s-a întâmplat în istoria economică, pentru că dorința de profit este cea care a împins economia foarte departe. Iată o mare lecție pe care societatea românească o învață greu. Dar o învață.
În același timp însă, societatea este interesată ca, în această zonă dominată de pragmatism, să strecoare și mesaje emoționale. De ce acest interes? Pentru că viața economică se desfășoară cu fața la oameni, și atâta vreme cât economia nu se mișcă pentru a ajuta oamenii, ea nu are sens. Sigur că realitatea a impus ca această mișcare a economiei să se facă respectând norme de drept, dar morala este întotdeauna implicată. Iar când morala nu învinge, atunci trebuie să acționeze dreptul.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca