zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Adrian Vasilescu, BNR: Cine mizează riscant la ruleta prețurilor

De la 1 noiembrie 1990 încoace, timp de 27 de ani și patru luni, populația României a învățat și încă mai învață economie, pe viu, la școala dură a inflației.

de Mirela Turlan , Editor Web 21.02.2018 · 19:48 2 min de citit și în ziarul tipărit
Adrian Vasilescu, BNR: Cine mizează riscant la ruleta prețurilor

Foto: Ziarul Financiar

De la 1 noiembrie 1990 încoace, timp de 27 de ani și patru luni, populația României a învățat și încă mai învață economie, pe viu, la școala dură a inflației. Și cum rata inflației – indicatorul cel mai sintetic și cel mai relevant al costului vieții – este determinată la noi de o paradigmă a mișcării prețurilor mai mereu diferită, de la un an la altul și chiar de la o lună la alta, se impune să fie surprinsă în notele ei specifice. Mai cu seamă că aici sunt reflectate fețele inflației, nenumărate, de la expresii de perfidie la zâmbetul cald din momentele calmării prețurilor.

Inflația din ianuarie 2018, exprimată atât prin rata lunară, cât și prin cea anualizată, ale cărei date au fost comunicate zilele trecute de către Institutul Național de Statistică, este ilustrativă în acest sens. Vedem cum, după doi ani (2015 și 2016) cu inflație negativă, sub zero, urmați de nouă luni (din ianuarie până în septembrie 2017) cu o mișcare lentă – creșteri anualizate între plus 0,1 la sută în ianuarie și plus 1,8 la sută în septembrie –, inflația a apăsat pe accelerator în octombrie 2017, când a ajuns la o rată pe 12 luni de 2,6 la sută. Tendință pusă și mai bine în ecuație în ianuarie 2018, când prețurile au crescut cu 4,3 la sută. Inflația s-a dublat în numai patru luni.

În spațiul public, s-au făcut deîndată auzite voci ce s-au grăbit să numească vinovatul: Banca Națională a României. De ce BNR? Fiindcă ar fi pierdut controlul inflației.

Citește și