Adrian Vasilescu, BNR: Convertibilitatea a făcut leul mai tare ca economia

Anul 1998, în februarie, marcase  trecerea efectivă la convertibilitatea de cont curent a leului. Evenimentul avea să fie crucial în viața societății noastre, atât în planul monetar, cât si în cel economico-social în general. Momentul cel mai spectaculos, cu rezultate benefice imediate, s-a dovedit a fi liberalizarea schimburilor valutare pentru populație, care de altfel fusese anunțată cu trei luni înainte. Si când scriu rezultate benefice am în vedere efectele de ordin psihologic, pentru că populația – în ciuda multor preziceri – nu s-a repezit să-și schimbe leii pe valută; a fost de ajuns să știe că o poate face în orice moment dacă inflația ar fi pus la colț moneda națională.

Pe termen lung însă, în împrejurarea în care nevoia de valută era resimțită acut în economie, cele mai mari avantaje ale trecerii la convertibilitatea de cont curent au fost înregistrate în procesul schimburilor leu-dolar. Și, împlicit, în rezerva valutară a Băncii Naționale. Dacă, înainte de definitivarea programului monetar pentru 1998, rezerva valutară  nu depășea 750 milioane dolari, primul an cu convertibilitate de cont curent avea să se încheie cu rezerve ce însumau  2,6 miliarde de dolari, plus un stoc de aur în jur de 1 miliard de dolari. România ajunsese  la cel mai înalt nivel de după război al rezervei sale valutare, fapt ce-i asigura un suport important  de credibilitate internațională. Iar această rezerză nu s-a adunat prin împrumuturi externe, ci prin cumpărări succesive ale BNR de pe piața valutară internă. Fapt ce a contribuit și la stabilizarea pieței valutare.

CURSA LEU-DOLAR DEVENISE MAI PUȚIN NERVOASĂ