Adrian Vasilescu, BNR: Creșteri de salarii... și mai ce?

Celor cinci ținte nominale care au alcătuit, inițial, criteriile de trecere la euro – inflația, deficitul bugetar, cursul de schimb, dobânzile și datoria publică – li s-au adăugat, de câțiva ani, convergența reală și convergența instituțională. Toate aceste cote, ca să fie cucerite, impun schimbări radicale de ritmuri și de conținut în planul restructurării. Pentru că, de mai bine de 29 de ani, din ianuarie 1990 și până în februarie 2019, desfundarea canalelor restructurării a întârziat. Mai mult, deseori restructurarea a fost pur și simplu simplificată grosolan, fiind confundată cu reducerile de personal.

De aici înainte însă, dacă vrem să nu plătim scump, nu vor mai fi posibile noi întârzieri. Și nici noi confuzii. Numai că o restructurare profundă e o marfă scumpă. De aici cerința ca atât populația, cât și – mai cu seamă – șefii din economie să vadă în „standardul de viață” ceea ce este în realitate: un concept legat strâns de productivitate și de rentabilitate, de inovația tehnică, de cultul lucrului bine făcut. În ultimă instanță, de valoarea adăugată sustenabilă obținută prin restructurare.

Acum, în topul creșterii economice pe locuitor la paritatea standard a puterii de cumpărare, în Uniunea Europeană, noi ocupăm locul 27, între cele 28 de țări membre. Dacă vrem să scăpăm de acest loc, care nu ni se potrivește, e nevoie ca societatea românească să consolideze un lanț de avantaje competitive, fiindcă atâtea câte avem nu ne ajung.