Adrian Vasilescu, BNR: Criza lumii și criza noastră

Există credința că valul crizei globale, ce ne-a lovit în toamna lui 2008 și continuă încă să producă efecte, se va retrage așa cum a venit. Dintr-o dată. Căci ar fi anormal ca după flux să nu vină refluxul. Dintr-o astfel de judecată își iau argumentele vocile care nu se sfiesc să-și imagineze, în rostiri publice, reîntoarcerea vremurilor de dinainte de 2008, cu credite bancare în exces, cu mișcări masive de investitori externi, cu creșteri substanțiale de locuri de muncă și cu o fază de avânt ca semn al unui nou ciclu economic ce se va contura de îndată ce vom scăpa de criză.

Dar nu va fi așa. Niciun fel de date economice, niciun fel de calcule nu oferă vreun indiciu în acest sens. Și atunci, cum va fi? Întâi și întâi, nu avem niciun motiv să sperăm că un nou boom economic va veni dintr-o dată, vestind sfârșitul crizei. Și, mai cu seamă, gândul că vom avea parte de un boom global nu are vreo bază reală. Cum criza globală s-a suprapus peste criza noastră, înseamnă că noi ne confruntăm astăzi cu două crize, nu cu una singură.

Despre criza noastră discutăm de multă vreme. Din 1990. Deși atât cauzele, cât și efectele acestei crize prelungite au rădăcini istorice, înainte de 1990 păstram asupra lor o tăcere totală. Le analizam și atât, fără comentarii legate de aceste analize. Din 1990 însă, în măsura în care societatea a început să înțeleagă esența acestei crize, dezbaterea publică s-a focalizat și asupra lor. Au fost formulate nenumărate puncte de vedere. Unele au lovit ținta, altele s-au dus aiurea. Unele au fost luate în seamă, altele ignorate. Din nefericire, nenumărate diagnostice au fost false; și chiar dacă, deseori, a fost pus degetul pe rană, cele mai multe tratamente n-au fost adecvate. Boala, ameliorată în parte, cu deosebire în sfera macroeconomică, încă ne chinuie în economia reală și pe piața creditelor.