zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Adrian Vasilescu, BNR: Cum ajungem la bunăstare

Societatea românească, începând cu anul 2000, a scăpat de multe dintre găurile negre, care înghițeau timp, bani și muncă, fără să producă nimic altceva decât pagube.

de Corina Matei , Editor Web 29.04.2014 · 20:37 2 min de citit și în ziarul tipărit
Adrian Vasilescu, BNR: Cum ajungem la bunăstare

Foto: Ziarul Financiar

Societatea românească, începând cu anul 2000, a scăpat de multe dintre găurile negre, care înghițeau timp, bani și muncă, fără să producă nimic altceva decât pagube. Dar nu am scăpat de toate aceste mori ce nu macină decât pagube. Dacă mai sunt companii private ce huzuresc, deși o fac pe banii patronilor, tot ne pasă, fiindcă ele lungesc drumul către bunăstare. Păcatul cel mai mare este însă legat de faptul că mai sunt companii de stat care duc o viață ușoară, după ce au huzurit ani în șir, pe banii întregii societăți.

Aceste companii, cu capital de stat, vor fi nevoite să învețe să meargă singure. Firește, trebuie să producă. Dar nu ca până acum, cu costuri mari, rezultând valori adăugate mici. La bunăstare însă, fără surplus de valoare adăugată nu se poate ajunge. Cu atât mai grav e faptul că numeroase companii produc valoare adăugată negativă, diferența în minus între ceea ce cheltuiesc și ceea ce vând fiind plătită de societate.

Dacă statul s-ar apuca să restructureze aceste companii pe o bază reală – ca să obțină eficiență maximă prin crearea unor structuri cu fața la piață – proiectele ar fi foarte diferite de ceea ce s-a întreprins în anii comunismului. Sigur, istoria o fac oamenii… de la un anumit dat încolo însă. Iar un dat al nostru, în aceste vremuri, este nevoia stringentă de a restructura aceste companii. Altfel, nu vor deveni nici competitive și nici eficiente.

Citește și