Adrian Vasilescu, BNR: Dacă statul are nevoie de bani… nu-i poate obține de la BNR
Masa critică a opiniei publice a ieșit, treptat, din capcana confuziilor în ceea ce privește independența financiară a Băncii Centrale.
Foto: Ziarul Financiar
Masa critică a opiniei publice a ieșit, treptat, din capcana confuziilor în ceea ce privește independența financiară a Băncii Centrale. Adevărul că BNR nu primește nici măcar un singur leu de la bugetul statului este, acum, îndeobște cunoscut. Iar convingerea în creștere că această instituție publică fundamentală își finanțează din resurse proprii toate cheltuielile, absolut toate – fie pentru investiții, fonduri salariale ori angajamente curente, fie pentru intervenții care să asigure stabilitatea prețurilor și stabilitatea financiară – a făcut să se rărească semnele de întrebare sau de mirare.
Când însă ne referim la fluxurile în sens invers, în speță la banii ce pleacă de la banca centrală și ajung în bugetul statului ori în bugetele unor autorități locale, lucrurile nu mai sunt tot atât de clare. Aici încă apar confuzii, încă mai dăinuie neclarități. Deși legile în această privință sunt clare, iar BNR le respectă cu desăvârșită strictețe. În plus, intervine și controlul la fel de strict al autorităților Uniunii Europene. Dacă legile în materie ar fi încălcate numai cu o nuanță, sancțiunile nu ar întârzia; și ar fi dintre cele mai drastice atât pentru banca centrală, cât și pentru statul român.
Voi nota că României i s-a impus să adopte, cu doi ani și jumătate înaintea aderării la UE, Legea 312/2004, prin care statutul BNR a fost racordat la bunele practici bancare europene. Două articole din această lege fac lumină în speța discutată. Potrivit articolului 6, „se interzice Băncii Naționale a României achiziționarea de pe piața primară a creanțelor asupra statului“. Ceea ce înseamnă că, în niciun caz, datoriile statului nu pot fi preluate de Banca Națională. Iar articolul 7, potrivit căruia „se interzice Băncii Naționale a României creditarea pe descoperit de cont sau orice alt tip de creditare a statului“, închide practic toate canalele prin care BNR ar putea să împrumute cu bani statul. Așadar, fluxul de bani de la BNR către bugetul statului se restrânge exclusiv la ceea ce prevede legea: 1) impozitul pe profit – cota fiind de 80 la sută; 2) impozite pe drepturile de proprietate; 3) impozite pe salarii și 4) taxa pe valoarea adăugată percepută pentru achiziții sau pentru vânzări, bunăoară pentru emisiunile numismatice. Și totuși – deși legea e clară, iar operațiunile BNR sunt o sută la sută transparente – în spațiul public circulă suspiciunea că Banca Națională ar fi „mână largă“ și că ar alimenta cheltuieli bugetare. Repet: dacă această suspiciune s-ar adeveri în vreun fel, ar fi imposibil să scape ochilor atenți ai forurilor UE; iar România ar avea soarta Greciei.
Citește și
1 min
Robert Manea