Adrian Vasilescu, BNR: De ce BNR alege excepția în locul regulii

Am publicat, la sfârșitul primăverii lui 2018, în Ziarul Financiar, un comentariu intitulat „În jurul Băncii Naționale explodează nervi și se țes intrigi“. Notam atunci: „Banca Națională, supusă constant testului unor tensiuni publice, a devenit un vas sub presiune. (…) Sigur că este atentă la ce se întâmplă și ce se spune în spațiul public. Iar în acest spațiu explodează nervi și se țes intrigi. Din cauza strădaniilor unor cercuri, care au sprijin mediatic, decise să creeze tensiuni între Banca Națională și unele autorități ale statului; chiar între Banca Națională și Guvern. (…) În spațiul public, a fost reactivată teoria jocurilor. Sunt câțiva jucători care se visează deja guvernatori ai Băncii Naționale. Ei fac calcule probabilistice și au devenit, acum, nerăbdători.“

Câteva voci m-au taxat atunci: „Exagerezi, domnule!“… Acum se vede că am dreptate. Să fie limpede: nu mă refer, în niciun caz, la vreun monopol cu privire la ascensiunea către cele nouă poziții din Consiliul de Administrație al Băncii Naționale: guvernator, prim-viceguvernator, doi viceguvernatori și cinci locuri fără misiuni executive. Actualul consiliu este ales pentru cinci ani, nicio zi în plus și nicio zi în minus, potrivit legii, iar actualul mandat va expira la 11 octombrie 2019. Cei nouă vor fi aleși de Parlament, în cadru democratic. Propunerile vor fi făcute de cele două comisii de buget, finanțe, bănci, iar decizia finală va fi adoptată prin vot în plenul celor două Camere. Așa că drumul e deschis.

Necazul e altul. În campania pentru Banca Națională, intensificată la începutul acestui an, confruntările au început fără ca să se contureze asumări ferme de candidaturi. Ceea ce se resimte, deocamdată, este o încercare de denigrare a actualei politici monetare a Băncii Naționale. Adevărul că Banca Națională a optat de fiecare dată optează și acum pentru o conduită eficientă, contrabalansând dobânda-cheie cu alte câteva instrumente de intervenție cu eficiență maximă, este răsturnat prin reacții emoționale, fără nicio legătură cu realitatea. Dacă, bunăoară, menținerea dobânzii-cheie la 2,50 la sută, pentru a combate o inflație de 5,41 la sută, s-a dovedit o măsură menită să asigure totodată creșterea economică rapidă și o rată ROBOR în parametri rezonabili, tocmai aici au fost căutate noduri în papură. Acuzația că băncile ar truca ROBOR-ul, cu complicitatea băncii centrale, e ridicolă.