Adrian Vasilescu, BNR: De ce cresc prețurile? Și de ce descresc... câteodată? (1)

Normal ar fi fost ca peste fix o lună și jumătate, de revelion, să marcăm sfârșitul actualului ciclu inflaționist. Dar ce mai poate fi normal în 2025? Un an de-a lungul căruia am avut rareori  motive să invocăm cuvântul normalitate. Washington Post, zilele trecute, nota că lumea a fost dată peste cap în 2025. Iar democrația, economia și geopolitică au ieșit din normalitate.

De ce cred însă că, la cumpăna dintre  2025 și 2026, când s-ar fi împlinit cinci ani de când ne confruntăm în România cu o inflație cumplită, ar fi fost timpul ca această confruntare să se fi sfârșit? Să judecăm! Câștiga teren, în primăvara lui 2021, un punct de vedere ce devenise dominant în toată lumea. Acela că inflația globală  ce se înfiripa, despre care multe bănci centrale, inclusiv Rezervele Federale și Banca Centrală Europeană, gândeau că va fi temporară…  ar fi fost preferabilă unei politici de austeritate. Se presupunea că austeritatea ar fi aruncat economiile țărilor dezvoltate într-o recesiune prelungită… urmată de o temută criză globală. Și care ar fi putut să fie egală cu „mama tuturor crizelor“, cu care tot amenința lumea  profesorul Roubini, „profetul“ marii crize cu care se încheia cel de-al doilea deceniu al secolului în curs.

Încă o criză globală în actualul secol, la numai două decenii după prima, n-a mai fost. Dar inflația, care începea atunci, avea să fie globală. Întâi și întâi pentru că au fost globale cauzele ei. În prima linie situându-se riscul energetic, în 2021, urmat de riscul geopolitic in 2022. Cărora li s-au adăugat blocajele liniilor de producție și de aprovizionare și multe alte blocaje.