Adrian Vasilescu, BNR: De ce cresc prețurile? Și de ce descresc... câteodată? (2)
Luni, în comentariul din ZF, notam că de Revelion - în România - ar fi fost timpul să punem punct actualului ciclu de dezordine a prețurilor. După fix cinci ani de la debut. Dacă inflația nu s-ar fi întors de…
Foto: Ziarul Financiar
Luni, în comentariul din ZF, notam că de Revelion – în România – ar fi fost timpul să punem punct actualului ciclu de dezordine a prețurilor. După fix cinci ani de la debut. Dacă inflația nu s-ar fi întors de două ori din drum. Dar s-a întors. Prima dată între octombrie și decembrie 2024. Iar a doua oară din mai până în octombrie 2025. După o cursă lungă de 22 de luni, din decembrie 2022 și până în septembrie 2024, ce a reprezentat expresia concentrată a dezinflației de a domina mișcarea prețurilor, inflația a răbufnit în octombrie 2024.
De fapt s-a întors din drum, la sfârșitul unui septembrie capricios, răbufnind dintr-o dată în Statele Unite ale Americii, în Regatul Unit și în Uniunea Europeană. În UE, mai cu seamă, în septembrie 2024, prețurile s-au mișcat într-o harababură generalizată. În anticamera deflației eșuaseră 15 țări, cele mai multe din zona euro, în pragul deflației aflându-se Irlanda cu o rată anualizată de 0,0. În acest context parțial global s-a întors inflația și în România. Pentru trei luni. Spre deosebire de numeroase alte țări din UE în care inflația s-a întors pentru patru sau cinci luni. Astfel am avut parte de încă un ciclu de dezinflație din ianuarie până în aprilie. Pentru ca în mai inflația să răbufnească a doua oară.
Luni, când a apărut în ZF prima parte a acestui comentariu, a fost 17 noiembrie. Cu mai puțin de o săptămână înainte, pe 12 noiembrie, statistica oficială publicase ratele inflației, calculate până în octombrie curent, iar CA al BNR se întrunise în ședința planificată de politică monetară. După care vineri, 14 noiembrie, guvernatorul Isărescu s-a întâlnit cu presa în obișnuita conferință în care a prezentat raportul trimestrial asupra inflației. Tabloul cu rezultatele inflației era complet.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca