zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Adrian Vasilescu, BNR: Despre aurul monetar de ieri și de azi

Banca Națională a României a strâns întruna aur. A contractat întreaga producție a minelor românesti și a achiziționat, plătind cu bani grei, aur din străinătate. După 1990, a cumpărat aur de la minele din Baia Mare și de la populație, plătindu-l cu sume importante provenite din operațiuni de politică monetară. Pentru a întări leul și a întări credibilitatea țării.

de Vali Pencu , Colaborator 02.07.2024 · 20:18 2 min de citit și în ziarul tipărit
Adrian Vasilescu, BNR: Despre aurul monetar de ieri și de azi

Foto: Ziarul Financiar

Banca Națională a României a strâns întruna aur. A contractat  întreaga producție a minelor românesti și a achiziționat, plătind cu bani grei, aur din străinătate. După 1990, a cumpărat aur de la minele din Baia Mare și de la populație, plătindu-l cu sume importante provenite din operațiuni de politică monetară.   Pentru a întări  leul și  a întări credibilitatea țării.

Raportul pe anul trecut, înaintat recent Parlamentului, altor autorități ale statului si publicat pe site, notifică – repet – o rezervă de 103,6 tone aur monetar în contul țării de la BNR. Avuție de importanță cardinală, care face casă bună – în conturile ce reprezintă rezervele internaționale – cu rezerva de valute. Împreună, aurul și valutele, însumau la sfârșitul anului trecut 66 de miliarde de euro. Cu două zile în urmă,  Banca Națională a publicat cifrele din luna trecută.  Deci, la jumătatea anului 2024, aurului și  valutelor  administrate de BNR li s-a adăugat o încărcătură de aproape 6 miliarde. Total la zi: 71,6 miliarde de euro.

Dar mai este de larg  interes, în  vremea  noastră,  rolul metalului  galben   în politica monetară? Azi nu se mai fac nicăieri  plăți cu monede din aur! Iar circulația banilor nu mai este acoperită cu aur! Tocmai din aceste motive, în rezervele internaționale ale băncilor centrale, dominantă este ponderea valutelor și nu a aurului! Aurul însă conferă o mare consistență acestor rezerve!

Citește și