zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Adrian Vasilescu, BNR: Din februarie, dezinflația și-a reluat cursul

Un nou tablou al dinamicii prețurilor din Uniunea Europeană, cu rezultatele din aprilie, a fost publicat  zilele trecute de EUROSTAT. Însoțit de nelipsitul grafic - cu dreptunghiuri colorate - dispuse în șir crescător  - ce reprezintă ratele anuale calculate pentru…

de Adrian Vasilescu , Colaborator 21.05.2024 · 20:22 2 min de citit și în ziarul tipărit
Adrian Vasilescu, BNR: Din februarie, dezinflația și-a reluat cursul

Foto: Ziarul Financiar

Un nou tablou al dinamicii prețurilor din Uniunea Europeană, cu rezultatele din aprilie, a fost publicat  zilele trecute de EUROSTAT. Însoțit de nelipsitul grafic – cu dreptunghiuri colorate – dispuse în șir crescător  – ce reprezintă ratele anuale calculate pentru luna analizată.

Primele șase poziții, cu rate între 0,4 și 1,6, alcătuiesc cea dintâi zonă de „umbră”, cu competitori tari, ca Danemarca, Finlanda, Italia dar cu rezultate slabe. Țări care au totusi șanse mari  să urce în acest an până la rata optimă de 2,0 la sută. Alte două țări – Cipru și Portugalia – după mai  multe tentative – au reușit să ajungă în anticamera zonei însorite. Sunt urmate de un pluton de  nouă competitori, deschis de Germania și Franța și încheiat de Olanda, care – dacă vor reuși să doboare fiecare câte un singur punct procentual – vor ajunge de asemenea în zona însorită. Și, în sfârșit, plutonul ce are de dat cea mai grea bătălie, în care sunt cuprinse Polonia, Cehia, Ungaria și România, cu indicatori comparabili.

Cei ce se uită doar la poză – dacă se și rezumă să privească numai poza cea mai proaspătă, din aprilie – fără să analizeze toate graficele și toți indicatorii statistici relevanți pentru actualul ciclu de dezordine a prețurilor începând din primăvara lui 2020, nu au cum să obțină un rezultat corect. Și se vor grăbi, cum s-a și întâmplat după publicarea recentului comunicat Eurostat, să afirme că… „România are cea mai mare inflație din Uniunea Europeană”.

Citește și