Adrian Vasilescu, BNR: Dincolo de frica de inflație

La ce mă uit când analizez inflația? La rapoartele Statisticii, desigur. Importante fiind trei curbe: 1) rata lunară, exprimând dinamica prețurilor în luna analizată față de luna precedentă; 2) rata anualizată sau rata anuală a inflației, cum e botezată de statisticieni, măsurând dinamica prețurilor cu un compas de 12 luni; 3) și rata medie anuală, care măsoară inflația cu un compas de 24 de luni, raportând ultimele 12 luni încheiate la 12 luni precedente. Dacă vom privi înapoi… vom vedea mai bine înainte.

În iulie 2011, ca să plec de la un reper reprezentativ, ajunsese în stadiul final efectul de bază (statistic) al creșterii TVA cu cinci puncte procentuale din iunie 2010. Rata pe 12 luni sărise atunci, dintr-o dată, de la 4,38 în iunie la 7,14 la sută în iulie 2010. Timp de 12 luni inflația a avut creșteri și de până la 8,41 la sută. Saltul în jos din iulie 2011, față de iunie același an, când rata pe 12 luni a coborât dintr-o dată de la 7,93 la 4,85 la sută, exprima o schimbare de tendință. De aici, de la 4,85 la sută, rata a tot scăzut timp de 11 luni, până la 1,79 la sută. România atinsese cel mai mic nivel al inflației de după 1 noiembrie 1990. A urmat însă atacul concertat al mai multor factori inflaționiști, unii structurali, alții emoționali; unii legați de seceta din România, din vara lui 2012, alții de scumpirea alimentelor în Uniunea Europeană. Nu s-au făcut simțiți și factorii monetari. Și cum creșterile la unele prețuri au sărit calul, a fost încă un semn că inflația continua să fie un dușman nu numai cumplit, dar și perfid. Timp de 13 luni, din iunie 2012 până în iunie 2013, inflația a oscilat între 3,00, 4,00 și 5,10 la sută.

A venit însă iulie 2013. Începând de aici, patru ani și trei luni, până în septembrie 2017, inflația nu s-a mai jucat nici cu nervii și nici cu banii populației. Tema inflației a ieșit din dezbaterile publice, iar populația se bucura că inflația nu mai mușcă din puterea de cumpărare. Patru ani și trei luni, deci, a constituit un timp suficient ca în societatea românească să se producă un nou efect psihologic pervers; chiar mai pervers decât frica de inflație, fenomen ce a fost dominant timp de 22 de ani și jumătate. A fost destulă vreme ca și populația, și formatorii de opinie, și autoritățile să vadă cum se poate trăi într-o țară fără galopul inflației. Și să-și scoată din cap frica de inflație.