zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Adrian Vasilescu, BNR: Dobânzile la credite scad...dar scad încet

Una dintre temele ce a ținut capul de afiș pe agenda summitului Ziarului Financiar - ZF Bankers 2020“ - a fost costul creditării. La „pachet“ cu cerința ca Banca Națională să reducă în continuare rata dobânzii de politică monetară. De altfel, aceste cerințe sunt prezente în mai toate dezbaterile pe teme economice din spațiul nostru public. Și în comentariile criticilor BNR.

de Mirela Turlan , Editor Web 28.07.2020 · 21:27 2 min de citit
Adrian Vasilescu, BNR: Dobânzile la credite scad...dar scad încet

Foto: Ziarul Financiar

Una dintre temele ce a ținut capul de afiș pe agenda summitului Ziarului Financiar – ZF Bankers 2020“ – a fost costul creditării. La „pachet“ cu cerința ca Banca Națională să reducă în continuare rata dobânzii de politică monetară. De altfel, aceste cerințe sunt prezente în mai toate dezbaterile pe teme economice din spațiul nostru public. Și în comentariile criticilor BNR.

Rata dobânzii de politică monetară a făcut subiectul comentariului meu de săptămâna trecută. Am subliniat atunci că deciziile adoptate de BNR în amonte, în speță reducerea de la 2,50 la sută în două etape, întâi la 2 la sută si apoi la 1,75, au contribuit la reducerea dobânzilor active, cele percepute la creditele date de bănci. Atât la creditele către populație, cât si la cele pentru companii.

E adevărat, dobânzile la credite se reduc…dar se reduc încet. Motivul însă nu trebuie căutat doar în bănci, unde sunt preocupări pentru ieftinirea creditării, ci și – aș spune mai cu seamă – în economia reală. Pentru că aici, în economia reală, este principala cauză a factorului prim care determină scăderea lentă a costului creditării. Și anume: România are cea mai scăzută intermediere financiară din Uniunea Europeană. Ceea ce înseamnă că volumul creditelor private, către populației și companii, raportate la PIB, în țara cu a șasea populație din Uniunea Europeană ca număr de locuitori, și cu 700.000 de firme, este la nivelul cel mai de jos. Cum să scadă mai mult și mai repede costul creditării?…

Citește și