zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Adrian Vasilescu, BNR: După exact doi ani de la debut actualul ciclu inflaționist a obosit

Acum doi ani, pe vremea asta, când ROBOR-ul lăsa în urmă cotațiile apropiate de zero și lua înălțime, premierul de atunci, Mihai Tudose, a comentat în stilul cu care ne obișnuise deja: „Banca Națională nu-i acasă!”…

de Mirela Turlan , Editor Web 15.10.2019 · 20:17 3 min de citit și în ziarul tipărit
Adrian Vasilescu, BNR: După exact doi ani de la debut actualul ciclu inflaționist a obosit

Foto: Ziarul Financiar

Acum doi ani, pe vremea asta, când ROBOR-ul lăsa în urmă cotațiile apropiate de zero și lua înălțime, premierul de atunci, Mihai Tudose, a comentat în stilul cu care ne obișnuise deja: „Banca Națională nu-i acasă!”… Deși Banca Națională, fiind acasă, a intervenit eficient, clipă de clipă, timp de doi ani, pentru a calma șocul cu a cărui cauză nu avea nicio legătură, absolut niciuna. Și cum atestă comunicatul INS de vineri, a ridicat baraje în calea efectelor pe care inflația le-a provocat în tot acest timp, între care un ROBOR mai scump și dobânzi mai mari la credite, fără să afecteze nici creșterea economică și nici creditarea.

Așadar, o nouă paradigmă a prețurilor, diferită de aceea din perioada 2014 – septembrie 2017, cu care ne obișnuisem, a căpătat contur în octombrie 2017. După doi ani, ciclul inflaționist care ne-a lovit atunci, fără să-și fi încheiat viața, are încă nevoie de analize detaliate. Pentru a-i fi bine cunoscute, sub toate aspectele, dimensiunile, specificul, cauzele. Mai ales că seria șocurilor inflaționiste din perioada octombrie 2017 – octombrie 2019 ne-a convins și mai mult, dacă mai era nevoie, că lupta cu inflația a fost și rămâne grea. Îndeosebi fiindcă tratamentele ce pot fi aplicate au multe contraindicații. Și încă un detaliu: ca și în medicină, și în economie se aplică principiul că nu există boli în general, ci numai raportate la bolnavi. Interesează așadar, cu prioritate, cum s-a manifestat boala numită inflație în corpul economiei românești.

Șocul inflaționist din 2010, provocat de cele cinci puncte procentuale în plus – de la 19 la 24 la sută – agățate de coada  TVA, începuse să piardă din putere după numai un an. Treptat, din 2011 până în 2015, dezinflația a luat locul inflației. În vara lui 2015, când a intervenit un nou șoc, de această dată provocat de scăderea bruscă a TVA la alimente cu 15 puncte procentuale, de la 24 la numai 9 la sută, urmat de reașezarea TVA la mărfuri nealimentare și la servicii pe aliniamentul de dinainte de vara lui 2010, am avut o premieră în România: inflație negativă. A fost numită așa, neconvențional, pentru că în esență nu era deflație. Timp de un an și jumătate, din iunie 2015 și până în decembrie 2016 inclusiv, populația și operatorii din economie, chiar și unii exponenți ai autorităților ori formatori de opinie, au avut  iluzia că mișcarea prețurilor a intrat într-un proces accentuat de scădere, situându-se sub nivelul zero. În realitate, nu prețurile scădeau, ci încasările bugetului de stat. Prețurile chiar au crescut un pic, cu procentele adăugate discret de numeroși comercianți ce au profitat de confuziile produse de efectul statistic al reducerilor de TVA. Este motivul pentru care Banca Națională nu a redus dobânda de politică monetară sub 1,75 la sută.

Citește și