Adrian Vasilescu, BNR: E timpul sfârșitului creditării?

Am citit recent, sub o semnătură notorie, un comentariu despre sfârșitul creditării. Un analist de pe meleagurile noastre, făcând însă trimiteri la opinii exprimate prin alte zări, ne asigură că băncilor le-a înțărcat bălaia. Și că obiceiul de a împrumuta bani de la viitor, prin bănci, pentru a-i cheltui în prezent, nu mai are mult de trăit. Moartea creditării se apropie.

Înainte de Marea Criză, prin 2007 bunăoară, o astfel de prezicere, privind sfârșitul creditării, ar fi stârnit hohote de râs. Acum însă, după ce lumea toată a trecut prin atâtea vârtejuri, vina fiind dată – pe drept sau pe nedrept – pe creditare… nu sunt deloc puțini cei care ar putea să creadă că așa ceva ar fi posibil. Ori, mai mult, chiar să se bucure că lumea ar putea scăpa de această năpastă. Fiți însă pe pace: creditul mai are mult de trăit.

Altceva merită, cred, să analizăm. E cert că Marea Criză a declanșat un amplu proces de schimbare a lumii. Și a stilului de viață. Iar noul stil de viață, care deja prinde contur, își încorporează și un nou stil de creditare, de asemenea în formare. E însă timpul să privim în urmă și să vedem că, multă vreme, băncile n-au dat împrumuturi decât familiilor muncitoare, care aveau câștiguri sigure, garanții solide și puneau semnul egal între pofta de consum și pofta de muncă performantă. Era o ilustrare a unui binecunoscut dicton: „Bancherul îți dă umbrela când e soare și ți-o ia când plouă”… În țările dezvoltate, mai întâi, apoi și în țări în dezvoltare, pretutindeni unde ieșea soarele, celor care aveau locuri de muncă, erau bine cotați profesional și erau plătiți bine, banca le făcea casă, o mobilă, achita automobilul, televizorul, mașina de spălat, mașina de gătit și multe altele. Iar celor care, în zonele unde intra soarele în nori, pierdeau competiția profesională, li se reducea salariul sau, mai rău, rămâneau fără serviciu și nu-și mai găseau altul la fel de bun sau ajungeau șomeri, venea banca și le cerea înapoi umbrela. Creditul se dovedise a fi nu doar locomotiva economiei, ci și combustibilul ce punea în funcțiune principalul motor al înaintării societății – clasa de mijloc. O clasă care, în anii de după Al Doilea Război Mondial, când în țările dezvoltate a prins treptat gustul traiului pe datorie, și-a îngroșat rândurile cu oameni ajutați de bănci să se desprindă în masă din polul sărăciei, croindu-și o viață nouă prin muncă și înavuțire. Dictonul acelor vremuri era: „Împrumutați-vă și prosperați!”…