Adrian Vasilescu, BNR, explică cum se reflectă în indicatorii financiari… scrutinul de duminică

Povestea „banilor ieftini”, susținuți cu dobânzi de politică monetară în jur de zero, a dominat piețele financiare globale în deceniul trecut al actualului secol. Noi, în România, din cauza unui ciclu inflaționist ce ne-a tocat nervii și banii din 2017 până în 2019, n-am avut șansa să ne bucurăm de împrumuturi ieftine. Dar, în contextul istoric al unei rate anuale a inflației cu un vârf de 5,41 la sută, BNR nu a ținut scara dobânzii-cheie să urce mai sus de 2,50 la sută. Practic, a ridicat în fața inflației un baraj susținut cu o dobândă real-negativă…cât jumătate din rata anuală a creșterii prețurilor. Astfel că împrumuturile nu au depășit nivelurile unor costuri moderate. Iar după ce, în 2020, inflația a fost radical eradicată, dobânda de politică monetară a  coborât la 1,25 la sută. La acest nivel al dobânzii de politică monetară – cel mai de jos al costului creditului din întreaga istorie de aproape 145 de ani a băncii noastre centrale – au fost aliniate  multe alte dobânzi.

Din nefericire, la nivel global, al treilea deceniu al actualului secol nu a început (în 2021) sub cele mai bune auspicii. Lumea, de la un capăt la celălalt, avea să fie lovită de o dezordine a prețurilor de care – potrivit datelor publicate de statisticile de pretutindeni – vom scăpa abia la anul pe vremea asta. Povestea „banilor scumpi”, împinși în sus de dobânzile mari de politică monetară – cu care băncile centrale stăvilesc prețurile dezlănțuite – o trăim și noi în România acestui timp. Iar acest val a urcat toate celelalte dobânzi.

Desigur, fazele dezordinii prețurilor – de la inflație la dezinflație și, acum, la interferențe între dezinflație și inflație, dar la cote mai mici decât în primii trei ani ai acestui proces – merg către ținta strategică de 2,5 la sută plus/minus un punct procentual. Țintă care, conform celei mai recente prognoze, urmează să fie atinsă în cursul anului 2025.