Adrian Vasilescu, BNR: Inflația, salariile și bunăstarea
Viața a dovedit că prețurile în creștere galopantă nu aduc bunăstare. Iar faptul că inflația pierde teren în acest an este și o dovadă că multe companii, înțelegând în sfârșit acest adevăr, s-au văzut obligate să-și schimbe stilul de joc în arena economiei. O dovadă între multe altele.
Foto: Ziarul Financiar

E cert că inflația și bunăstarea sunt într-o relație strânsă. Când scade inflația, crește bunăstarea. Și invers. Numai că mișcările nu sunt egale. O scădere importantă a inflației, până aproape de 1 la sută, ca în România acestui moment, nu aduce decât o creștere modestă de bunăstare. Deși, în vremurile în care inflația creștea cu nădejde, bunăstarea scădea cam în același ritm.
O relație la fel de strânsă există între bunăstare și salarii. Numai că aici ambele valori cresc ori scad în același timp. Efectele sunt însă diferite. Când scad salariile, nu mai încape nicio îndoială: scade și bunăstarea. Nu la fel stau lucrurile când cresc salariile. Dacă decizia de creștere a salariilor nu e acoperită cu mai multă muncă performantă, cu creșteri semnificative de productivitate și de eficiență, salariile mai mari nu vor aduce mai multă bunăstare, ci mai puțină. Banii mai mulți se vor duce în prețuri. În inflație, deci. Iar salariații nu se aleg cu nimic. Crește salariul nominal, dar nu și cel real. Numai creșterea sustenabilă de salarii aduce bunăstare. Numai atunci, oamenii care încasează mai mult consumă mai mult.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca