zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Adrian Vasilescu, BNR: Inflația se alimentează mai cu seamă din propriul ei trecut

Dezordinii prețurilor de consum, povară pe care o ducem în spinare de aproape doi ani, i s-au pus cam multe diagnostice, pe măsură ce tot mai numeroși diagnosticieni s-au încumetat să-i descifreze cauzele si simptomele.

de Adrian Vasilescu , Colaborator 12.10.2022 · 21:31 4 min de citit și în ziarul tipărit
Adrian Vasilescu, BNR: Inflația se alimentează mai cu seamă din propriul ei trecut

Foto: Ziarul Financiar

Dezordinii prețurilor de consum, povară pe care o ducem în spinare de aproape doi ani, i s-au pus cam multe diagnostice, pe măsură ce tot mai numeroși diagnosticieni s-au încumetat să-i descifreze cauzele si simptomele. Nu sunt deloc puțini cei care gândesc că noi suportăm  cea mai incontrolabilă inflație  din Europa.   Fals total! Pentru că – dacă restrângem analiza comparativă a dinamicii inflației la nivelul regiunii noastre – vom constata că deținem poziții net superioare față de Bulgaria, Cehia, Polonia și Ungaria. Iar dacă ne comparăm cu zona euro, vom vedea că diferența dintre media prețurilor în cele 19 țări din această zonă și cea din România, cu câteva puncte procentuale în defavoarea noastră, are o explicație logică.

Argumentez! În 2020, anul premergător șocului inflaționist global, cea mai mare parte a zonei euro s-a confruntat cu un alt șoc: cel al deflației. Mai periculos decât inflația. Și iată cum, paradoxal, țara membră a UE care în 2020 și-a menținut timp de 12 luni cea mai bună poziție în dinamica prețurilor de consum – am numit România! – și ajunsese în decembrie la rata ideală de 2,06 la sută, a înregistrat un dezavantaj statistic în ianuarie 2021. În sensul că a luat startul, în cursa inflației, de la 2,06. În timp ce zona euro, care începuse anul 2020 cu un nivel de creștere a prețurilor de 1,4 la sută, a suferit două eșecuri concomitente. A ratat ascensiunea către nivelul optim de 2 la sută. Și totodată, în aprilie, 13 țări din 19 au intrat în deflație. Dintr-o dată! Șocul a durat tot anul. De aici avantajul statistic al zonei euro. România începea cursa inflației luând startul de la plus 2,06, iar zona euro de la minus 0,3 la sută. Abia în mai 2021, când România încasase deja cinci luni de creșteri inflaționiste, zona euro avea să ajungă la… rata ideală de plus 2,0 la sută. A urmat iulie, cu un recul până la 1,9 la sută, și iulie, cu o creștere la 2,2 la sută, și cu asta basta. Aici s-a împotmolit speranța BCE că zona euro ar traversa doar o inflație tranzitorie. Din septembrie 2021 inflația a urcat și a tot urcat. În august a sărit peste 9 la sută. Acum așteptăm ziua de 18 octombrie, când Eurostat va publica tabloul cu ratele inflației în cele 27 de țări UE, când va fi posibilă o nouă analiză comparativă. E însă cert  că diferența dintre inflația noastră și cea a zonei euro, departe de a fi una de fond, e dată de faptul că timp de cinci luni, din iunie până în mai 2021, s-a aplicat proverbul “cui pe cui se scoate”. Inflația a ajutat zona euro să scape de deflație. Dându-i chiar impresia, în iulie și august, că ar deschide o etapă de stabilitate a prețurilor. Ceea ce nu s-a întâmplat. Din septembrie 2021 inflația a intrat “în drepturi”, punând pe jar Banca Centrală Europeană. Având față de România un avantaj de opt luni.    

Sigur, departe de a-și fi stins motoarele,  inflația încă ne complică viața. Pentru că atacă în continuare, deodată,   veniturile și puterea de cumpărare la nivelul întregii noastre societăți. Iar dacă ieri, între datele Statisticii pe septembrie, am avut dezamăgirea să nu vedem printre cifre scăderea ratei anualizate sub 15 la sută – care ar fi fost semnalul începerii dezinflației – nu înseamnă că acest semnal nu poate veni la 11 noiembrie, când vor deveni publice datele pentru octombrie.

Citește și