Adrian Vasilescu, BNR: Legea dării în plată se reîntoarce în Parlament (II)

Curtea Constituțională, în 2016, a consfințit: impreviziunea nu se prezumă.  Iată însă că Parlamentul, după câțiva ani, a revenit cu o nouă încercare de a prezuma… impreviziunea.

După o lungă dezbatere a acestei legi – începută în primăvara lui 2015, fără să se fi încheiat, antrenând în aprinse dispute parlamentari, partide politice, specialiști bancari, juriști, economiști, sociologi, psihologi, jurnaliști – Parlamentul a repus pe tapet un tablou al nepotrivirilor între cadrul juridic al dării în plată și texte ale altor acte normative din legislația românească, îndeosebi din Codul civil. Dacă „darea în plată“ – sintagma dezvoltată pe larg în substanța legii care, în aceste zile, a revenit pe agenda publică – ar avea drept coloană vitală scopul social, fără îndoială că ar merita să fie apărată și susținută până în cele mai mici detalii. Pentru că de o lege de protejare a celor aflați în necaz (a celor care nu pot și nu care nu vor să plătească) e absolută nevoie. și, fără îndoială, în 2016, când instanțele de judecată ce au admis plângerile băncilor și au trimis legea dării în plată la Curtea Constituțională, n-au făcut-o cu scopul de a-i fi verificată oportunitatea. Ci numai și numai pentru a-i fi examinată  legalitatea.

Au ajuns, atunci, la această înaltă curte, în jur de 500 de dosare. Ce a decis CCR? Dincolo de câteva modificări mici, dar importante, între care eliminarea oricăror legături cu prețurile locuințelor, a intervenit o modificare de fond. Întreaga problematică a devenit astfel subordonată principiului impreviziunii, inovație operată în Noul Cod Civil, intrat în vigoare la 1 octombrie 2011.

Important este însă faptul că, începând cu Noul Cod Civil, legislația românească reglementează impreviziunea. și aici e cheia deciziei CCR din 2016: aceea că în toate cazurile, absolut în toate, starea de impreviziune trebuie să fie validată de instanțele judecătorești.