Adrian Vasilescu, BNR: Legea, instituția, echipa… (2)

Din perspectiva a ceea ce reprezintă azi Banca Națională a țării –  instituție solidă, comparabilă cu cele mai  multe dintre băncile centrale europene –  putem cântări cât de puternice și cât de rapide au fost transformările. Și, mai ales, cât de eficient a fost comprimat timpul! Încă din primăvara lui 1991, la început de tranziție, a intrat în vigoare legea ce reflecta atunci noile curente cu privire la organizarea și funcționarea băncilor centrale. Lege care, pentru  Banca Națională a României, s-a devenit a fi fost de extremă urgență.  În baza noii legi, Parlamentul a votat primul Consiliu de Administrație, urmând de îndată reorganizarea instituției. Au fost formate direcții noi, s-a trecut la elaborarea și conducerea politicii monetare, a politicii valutare,  în noul cadru juridic specific economiei de piață.

În 1998, o nouă lege desena direcțiile de armonizare a activității  băncii noastre centrale cu noile realități din plan global, marcate de explozia piețelor financiare în împrejurările în care economia de piață s-a extins pe o mare parte a planetei. După numai șase ani, o lege în vigoare și azi a asigurat o mai corectă concordanță între structura băncii centrale și obiectivele pe care societatea românească și le asumase în vederea aderării la Uniunea Europeană. Și, mai cu seamă,  a integrării în Uniunea Europeană.

Dacă legea din 1991 a stimulat angajarea  BNR în consolidarea infrastructurii, ca  stâlp de rezistență al construcției instituționale,  legile din 1998 și 2004 au desăvârșit procesul. Dar vremurile erau grele iar drumul, plin de hopuri. Încă din toamna lui 1990, în acel timp la răscruce de transformări radicale, noua conducere a BNR s-a lovit de starea dramatică a spațiului restrâns și grav deteriorat din Palatul Vechi, în care se înghesuia întregul personal. Ce era de făcut? Veteranii, depozitari ai multor informații despre averea imobiliară a instituției, au generat dezbateri despre posibile soluții. Se adunau „capete de probe“. Dar unde erau probele scrise? Actele?!…  Speranța era arhiva BNR!