Adrian Vasilescu, BNR: Lumea - între vechea și noua normalitate
Când a izbucnit criza mondială, la cumpăna primelor două decenii ale veacului XXI, cele mai multe centre de analiză de pe planetă au căzut de acord că turbulențele provocate în întreaga lume ne vor modifica radical stilul de viață.
Foto: Ziarul Financiar
Când a izbucnit criza mondială, la cumpăna primelor două decenii ale veacului XXI, cele mai multe centre de analiză de pe planetă au căzut de acord că turbulențele provocate în întreaga lume ne vor modifica radical stilul de viață. Profeție împlinită doar în parte. E adevărat, au fost deschise ferestre spre viitor, s-au făcut simțite tendințe de schimbare, dar până la un proces transformator de anvergura anunțată încă mai e drum de parcurs. Dar, probabil, că nu a venit încă timpul pentru concluzii. Există pe undeva dovezi că această criză multiplă s-ar fi sfârsit?
Criza interbelică, spere comparație, s-a înscris între coordonate precise. A început în ziua de 24 octombrie 1929, în „Joia neagră de pe Wall Street“- cel mai dramatic seism financiar din istorie, a făcut ravagii în toată lumea până în anul 1934, continuând să producă efecte cărora le-a pus capăt al Doilea Război Mondial. Criza de la începutul actualului secol, în schimb, a pornit…după unele surse în vara lui 2007, când a făcut explozie bula speculativă de pe piața imobiliară a Statelor Unite; după altele în septembrie 2008, când s-a prăbușit banca americană de investiții Lehman Brothers; și, în sfârșit, sunt și surse care iau în considerație anul 2009, când 27 de țări din UE, din cele 28 de atunci, au intrat în recesiune. Fără să existe și surse care să indice, argumentat, sfârșitul crizei. Fapt ce face loc opiniilor potrivit cărora mai degrabă avem de-a face cu o singură criză, cu două faze: una ce s-a încheiat prin 2010 – 2011, lăsând nesoluționate mai multe dosare – de o gravitate maximă fiind cel al datoriilor publice – și a doua, cea care a debutat în primăvara lui 2020. O fază atipică, declanșată de atacul unui virus, al cărui impact în economia mondială a repus pe rol dosarele rămase nesoluționate după prima fază.
În plus, această a doua fază are și propria-i agendă. O agendă ce impune, în prim-plan, nevoia de a ne regăsi, după ce criza va fi trecut, într-o lume normală. Adică într-o stare firească a lucrurilor!?!… Treabă extrem de complicată! Pentru că acest concept, normalitatea, evoluează odată cu trecerea timpului, cunoaște schimbări profunde de la o etapă la alta, iar ceea ce putea fi definit ieri ca stare firească a lucrurilor poate să nu mai corespundă exigențelor de azi. De aici și dezbaterea aprinsă, nu doar între filosofi, ci între diferite categorii de formatori de opinii din lumea largă, înclusiv între economiști, despre vechea normalitate, căreia i-a trecut timpul, și o nouă normalitate, care trebuie să-și intre cât mai repede în drepturi.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar