Adrian Vasilescu, BNR: Lungul drum al divorțului dintre ROBOR și creditare (2)

Parteneriatul ROBOR-creditare s-a rupt, înainte de orice, din cauza formulei de calcul al dobânzii la împrumuturile acordate de bănci. O formulă pe care n-au stabilit-o nici BNR și nici băncile. Era în lege. O lege inițiată de autoritatea guvernamentală care se ocupă de protecția consumatorilor, asumată de guvern prin Ordonanța de Urgență 50/2010, apoi votată de Parlament.

Formula, în sine, este simplă: dobânda â ROBOR Ă marja băncii. Numai că și ROBOR-ul, și marja băncii s-au dovedit a fi doi indicatori de o complexitate ieșită din comun, legați nu numai de dinamica pieței monetare interbancare și de rata de politică monetară a Băncii Naționale, ci și de cotloanele economiei reale.

Divorțul, pronunțat tot printr-o ordonanță de urgență – OUG 19/2018, care a modificat OUG 114/2018 – , devenise inevitabil. De ce? Pentru că ROBOR-ul, fiind o oglindă, un indice al pieței monetare interbancare, care dacă este citit corect dă informații importante, nu a jucat rolul de joker pe piața creditelor. Și cum, ani buni, ROBOR-ul nu a avut în niciun fel de-aface cu creditele – până în 2010, când legea i-a dat o misiune în plus, peste rolul lui în piața monetară interbancară, să intre în formula de calcul al dobânzilor la creditele populației – decizia cea mai sănătoasă a fost revenirea acestui indicator la rosturile lui inițiale. Un nou indicator variabil, IRCC, luând locul ROBOR-ului lângă marja băncii, care este fixă pe toată durata contractului de creditare.