Adrian Vasilescu, BNR: Mișcarea prețurilor între dezastre și performanțe

Prin anii ’90, echipa de comedie „Divertis“ lansase un cântec de succes, al cărui refren era „Inflația, inflația/Enervează populația“. Dezbaterile despre inflație tocmai începuseră să fie extinse din birourile statisticienilor și din sălile de curs în stradă. Cărțile de economie părăseau și ele definițiile sofisticate ale inflației, de genul „creșterea masei monetare până la înfundarea canalelor circulației“, și treceau la explicații simple și ușor de înțeles. Lumea întreagă accepta o nouă definiție: „creșterea generalizată a prețurilor de consum“. Inflația devenea astfel o problemă de interes public.

Cântecul amintit mai sus, deși cu priză la public, n-a avut viață lungă. Inflația, în schimb, a continuat să enerveze populația. În ’93 a urcat până la 300 la sută. A fost un dezastru. Din noiembrie ’90 și până în decembrie ’93 economiile populației au fost făcute praf. Apoi, inflația a început să coboare. De fapt, într-un proces alternativ, când inflație, când dezinflație, mișcarea prețurilor a fost tot mai înceată: de la 300 la sută în 1993 la 1,79 la sută în mai 2012. Pe urmă a urcat din nou, apropiindu-se de 5 la sută la începutul lui 2013.

Pragul de 1,79 la sută din mai 2012 a impus însă un reper. La acest nivel, mișcarea prețurilor ar fi performantă. Aici ar trebui să revină și să rămână inflația noastră. Fără reforme economice eficiente nu va fi însă posibil. Despre viteza de înaintare pe calea reformelor economice teoretizăm de 23 de ani. Opțiunile au oscilat între „gradualism“ și „terapie de șoc“. Asta a fost în planul discuțiilor. În practică, am avut parte doar de gradualism. Acum, în vremuri de criză, ne-a mai rămas o singură șansă: împingerea reformelor înainte cu maximă viteză.