Adrian Vasilescu, BNR: „Noua normalitate“ sub zodia primei crize globale din istorie
Întotdeauna, după crize, a urmat o „nouă normalitate“, în care amprenta turbulențelor a apăsat puternic. Benefic sau nociv. Cum, de altfel, însuși boomul ce a premers crizele a fost declanșator ori de câte ori au fost sfidate (din ignoranță sau din aroganță) legitățile economice.
Foto: Ziarul Financiar

Criza din 1907, pornită din Statele Unite și răspândită în alte câteva zone, a venit atunci cu un mesaj stringent. Secolul XX, care abia începuse, și care avea să fie denumit „Secolul Americii“, prindea pe picior greșit această mare țară a lumii, care urma să devină ordonator al vieții internaționale.
Următoarea criză, izbucnită în toamna lui 1929, ce avea să dureze patru ani, și-a avut cauzele în alte două mari erori ale societății americane. Prima: într-o economie ce mergea bine, lăcomia a pus stăpânire pe o masă critică a societății, ademenită de visul îmbogățirii la bursă. A fost o adevărată nebunie, o bulă speculativă ce a făcut explozie în octombrie 1929, sărăcind dintr-o dată milioane de oameni. A doua: gafa autorităților americane, care au sperat – potrivit unei concepții în vogă atunci – că piețele se vor descurca singure.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan