Adrian Vasilescu, BNR: O temă mereu nouă: restructurarea

Asocierea conceptelor „restructurare și faliment”, în recenta analiză a economiei românești făcută de Consiliul de Conducere al BNR, este parte a tabloului celor patru tipuri de politici – monetară, fiscală, salarială și de restructurare – aflate în proces neîncetat de influențare și  potențare reciprocă, de optimizări si fortificări. De impulsuri puternice având nevoie, cu prioritate, politica de restructurare. Pentru că, de-a lungul multor ani,  a suferit fracturi grave și încetiniri, multe din cauze obiective, dar și mai multe legate de eschive și justificări subiective.

Cuvântul restructurare, cu rezonanțe istorice, a fost rostit întâia oară în România, într-un cadru oficial, acum mai bine de 150 de ani – la 10 mai 1866.  Când, depunându-și jurământul ca domnitor al țării unite, Carol I a vorbit despre nevoia de restructurare a societății românești. De atunci, deceniu după deceniu, imperativul restructurării a pus pe jar forțele sociale și politice din țară. Fără ca astăzi, după atâta amar de vreme, să putem trage linie și să contabilizăm nu încheierea acestui proces – pentru că restructurarea nu are sfârșit – ci finalizarea unor capitole, care să ne fi proiectat în competiția economică globală pe un loc la care ne-ar fi îndreptățit resursele! Cea mai importantă fiind capitalul uman!

Încă de atunci, dar mai cu seamă pe măsură ce statul român a cunoscut modernizări semnificative, problema restructurării a impus rezolvări complexe, de ordin tehnologic, economic, politic, social, psihologic și -important! – de ordin juridic. Sub acest din urmă aspect, Codul Comercial Român de la 1887 este un exemplu edificator, pentru că s-a dovedit atât de modern încât  și astăzi numeroase prevederi din prima lui ediție își mențin actualitatea.