Adrian Vasilescu, BNR: Patrimoniul BNR – o lecție de istorie (2)

Capitalismul intrase în istorie pe la 1500. Pe meleagurile noastre însă, în 1880, când România și-a făcut bancă centrală, abia se destrăma feudalismul. Țara, după 21 de ani de la Unirea Principatelor, se întindea încă doar pe o fâșie de pământ sub curbura Carpaților, fără Dobrogea, fără Basarabia, fără Bucovina, fără Transilvania și fără Banat. Avea însă o intelectualitate publică pătrunsă de vocația faptelor mari, cu vârfuri formate în marile universități din occident, care și-a asumat rolul de a imprima în fibrele societății românești a vremii o sănătoasă voință de schimbare. Ce a rezultat? În numai 54 de ani de la Unirea din 1859, printr-un efort uriaș și bine gândit, România a topit 300 de ani de înapoiere economică, luând-o înaintea Suediei, Finlandei, Danemarcei, Norvegiei, Greciei, Turciei.

Acesta este contextul economic, social, cultural și, bineînțeles, politic în care a fost întemeiată Banca Națională a României. Iar inițiatorii acestui mare proiect, premierul I.C. Brătianu și sfetnicul lui cel mai apropiat, Eugeniu Carada, s-au numărat între personalitățile cu rolul cel mai mai important în ridicarea României. Era firesc, deci, ca noua instituție fundamentală a țării să primească în genele ei vocația de a privi mereu în sus și de a stimula anvergura în propria activitate. Dovadă că la adunarea generală a acționarilor, în cadrul căreia a fost prezentat primul raport de activitate al Consiliului General al BNR, a primit un unanim acord cerința ca banca centrală să-și ridice un sediu demn de o astfel de instituție, cu un tezaur propriu.

Așa a fost începutul. Palatul Vechi a fost gata în 1990. Au urmat nenumărate alte construcții, în provincii, în care aveau să funcționeze sucursalele județene. Clădirile sucursalelor Craiova si Constanța, recent renovate, au atras atenția asupra unui proces cu rezonanțe istorice: grija de gospodar a Băncii Naționale față de întregul său patrimoniu. Pentru că fața nouă a celor două clădiri a dat expresie unei îndelungate strădanii a conducerii băncii noastre centrale, ce a început în 1991 și s-a încheiat la sfârșitul anului trecut, de a aduce întregul său patrimoniu – ce a trecut prin grele încercări din 1880 și până în zilele noastre, inclusiv prin cutremurele din 1940 si 1977 – în stare optimă de funcționare.