Adrian Vasilescu, BNR: "...pentru că e lege!"

De doisprezece ani, stă scris în Legea 312 (care consfințește Statutul BNR) că „Banca Națională și membrii organelor sale de conducere nu vor solicita sau primi instrucțiuni de la autoritățile publice sau de la orice altă instituție sau autoritate“. Vreo zece-unsprezece ani, nu s-au auzit în spațiul public nici nedumeriri, nici mirări și nici proteste cu referire la această decizie a legii. De un an, un an și ceva însă, de când s-au aglomerat tot felul de interese private legate de creditele bancare, această cerință a legii trezește și nedumeriri, și mirări, și proteste.

Criticii BNR atacă sistematic această „instituție publică independentă“, cum o definește legea. O atacă în direcții în care BNR nici măcar nu are atribuții, prefăcându-se că nu înțeleg sensul prevederii mai sus citate: acela că legea și numai legea stabilește ce face sau ce nu face Banca Națională. Există, în sfera de activitate a băncilor, un domeniu care șchioapătă: protecția consumatorilor de servicii financiare. Și, iată, tot mai mulți ochi au început să îndrepte priviri critice către Banca Națională.

O imagine deformată își face loc în opinia publică: aceea că BNR ar avea, ca unică misiune, să-i protejeze pe clienții băncilor. Misiune pe care, potrivit acestora, nu și-o onorează. Ei bine, lucrurile nu stau deloc așa. Nu numai că legea nu-i stabilește Băncii Naționale atribuții legate de protecția clienților băncilor, dar îi interzice să se încarce cu atribuții de acest fel. Și e clar de ce: pentru că ar aluneca pe panta incompatibilității.