Adrian Vasilescu, BNR: Piața muncii din România – încotro? (1)

Cândva, valorile economice – bunuri fizice și servicii –, adăugate anual avuției României, pe care le regăsim anual în indicatorul numit PIB, fiind exprimate în bani, lei și euro, erau împărțite la o populație de 23 de milioane de suflete. De când ni s-au deschis însă porțile Uniunii Europene, am coborât, cum ne spun statisticienii, spre pragul critic de 19 milioane. Populația rezidențială. Vreo trei milioane fiind plecați în lume.

Scăderea populației nu-i face bine PIB-ului nostru. Istoria ne învață că marile civilizații au început să apară acolo unde se produceau aglomerări de populație. Între Tigru și Eufrat. Pe Nil. Pe Indus. Salturile produse fiind revoluții economice care au apărut în acele locuri unde se înregistrau masive creșteri demografice. Teza, în vremurile actuale, e reconfirmată de Asia. În condițiile pieței libere, țările asiatice – plutonul din față fiind condus de China – au probat că după acumulări cantitative de valori adă­ugate a venit timpul unor performanțe economice remar­cabile. Fără îndoială că România, cu o piață internă relativ mare, suferă și din cauza descreșterii populației active.

Desigur, a fost un fapt firesc și totodată îmbucurător, după decembrie ’89, să vedem că și la noi se deschid granițele. Și să vedem, după ce ne-am apropiat mai mult de Uniunea Europeană și după momentul aderării, cum crește numărul românilor plecați în lume să-și caute de lucru. Fără să mai fim șocați, ca altădată, că gestul lor n-ar fi tocmai patriotic. Mai ales că au trimis și trimit bani mulți a­casă. Valută. E bine, deci. Cu atât mai mult cu cât cei ce și-au găsit rosturi pe piețe consolidate, în contact cu o orga­nizare superioară a muncii, au mult și multe de învățat.