Adrian Vasilescu, BNR: România în UE: drumul cel lung de la coeziune la convergență

Zece ani de când România a devenit stat membru al acestei mari familii care este Uniunea Europeană s-au împlinit la 1 ianuarie 2017. Peste numai două luni vom marca împlinirea a uns­pre­zece ani de la data istorică și stra­­tegică de 1 ianuarie 2007. Și totuși, întregul an 2017 a fost și continuă să fie o bună ocazie de-a pri­vi în trecut, între 1 ianuarie 2007 și 31 decembrie 2016, cu scopul a­fir­mat de a trage concluzii pentru viitor.

Joi, la Banca Națională, conferința organizată de Comisia Europeană, cu participarea președintelui României, a unor comisari europeni și a numeroase personalități reprezentând autorități ale statului român sau foruri europene, s-a înscris sub egida acestui scop. Două repere s-au aflat în prim-plan: coeziunea, implicând momentele extinderii Uniunii Europene în primul deceniu al secolului XXI, fapt ce a facilitat și aderarea României la 1 ianuarie 2007 și convergența, proces de anvergură în care,  pentru a intra în clubul select numit Zona Euro, nu mai e totul ca o țară-membră să îndeplinească criteriile nominale; mai e nevoie să le fie asigurată sustenabilitatea acestor criterii. Și, mai cu seamă, nu mai e totul să fie asigurată sustenabilitatea criteriilor nominale; mai e nevoie să fie garantată și convergența reală, având ca unitate de măsură PIB-ul pe locuitor la paritatea standard a puterii de cumpărare.

Așadar, obiectivul inițial a fost coeziunea. O legătură strânsă, în cadrul UE, între mai multe țări europene, prin extinderea acestei mari familii. Logica istoriei ne îndemna atunci să vedem din perspectivă optimistă rolul României într-o Uniune Europeană extinsă. Desigur, într-o lume globală  și multipolară, cu o competiție în creștere între marile blocuri de țări. În această lume, Europa a  fost obligată la o continuare a adâncirii integrării și la o dezvoltare durabilă. Devenise evident faptul că niciunul dintre statele europene, în mod individual, nu mai era capabil să-și proiecteze dezvoltarea și să-și promoveze interesele de o manieră satisfăcătoare pentru lumea globalizată, tot mai concurențială, în care intraserăm. În același timp, era de asemenea evident că dezvoltarea Uniunii Europene avea să se deruleze sub presiunea unor constrângeri și complicații noi, cu implicații mari și asupra țării noastre. În interiorul Uniunii Europene, România s-a văzut chemată să-și afirme în fața celorlalte țări partenere potențialul său, care să constituie un activ pentru Uniune și nicidecum un pasiv. Iar când spun activ, am în vedere în primul rând o piață mare, a doua ca dimensiune din Europa Centrală, în care se manifestă economia României.