zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Adrian Vasilescu, BNR: Să-i invidiem pe bulgari pentru că au curs valutar fix?

După ce, în 25 ianuarie anul acesta, moneda noastră a pierdut dintr-o dată patru bani în cursa cu euro, dezbaterea publică în jurul acestui subiect a luat foc. N-a contat că, în zilele următoare, cursul s-a mișcat nu doar în jos, ci și în sus, iar în 18 februarie au fost recuperați doi bani din cei patru pierduți în ianuarie.

de Mirela Turlan , Editor Web 26.02.2019 · 21:09 2 min de citit și în ziarul tipărit
Adrian Vasilescu, BNR: Să-i invidiem pe bulgari pentru că au curs valutar fix?

Foto: Ziarul Financiar

După ce, în 25 ianuarie anul acesta, moneda noastră a pierdut dintr-o dată patru bani în cursa cu euro, dezbaterea publică în jurul acestui subiect a luat foc. N-a contat că, în zilele următoare, cursul s-a mișcat nu doar în jos, ci și în sus, iar în 18 februarie au fost recuperați doi bani din cei patru pierduți în ianuarie. Și n-a contat că în zilele ce au urmat, până marți la prânz, zigzagul a continuat. O informație aruncată în dezbatere – aceea că leva bulgară e nemișcată pentru că vecinii din sud au curs valutar fix, în timp ce cursul pieței valutare din România, fiind fluctuant, se joacă cu nervii noștri – a dat naștere unei dileme. Și anume, dacă bulgarii, aderând la un regim de tip Consiliu Monetar, au curs nemișcător, de ce n-am opta și noi pentru un astfel de regim?! Întrebarea a primit răspunsuri semnificative. Cred însă că este bine-venită o privire înapoi, asupra evenimentelor de la sfârșitul anului 1996, care au determinat Bulgaria NU să opteze, ci să accepte această constrângere.

Să ne amintim. În ’96, primăvara, Bulgaria a fost lovită de o criză cumplită. Era într-o duminică seara când, la Sofia, conducerea partidului de guvernământ s-a întrunit într-o ședință extraordinară, care a durat 10 ore. S-a decis adoptarea câtorva măsuri de extremă urgență, între care închiderea mai multor zeci de întreprinderi, ale căror pierderi se ridicau la 2 miliarde de dolari. Peste 20 la sută din PIB. Această criză, ce izbucnise parcă pe neașteptate, ca un foc violent, mocnea totuși de mai mult timp. Dar nici partidul de guvernământ, nici guvernul n-au apăsat pe niciuna dintre acele pedale ce ar fi putut acționa motoarele redresării economice. Dimpotrivă, au subvenționat pierderile coloșilor energofagi, au încurajat producția unor întreprinderi fără piață de desfacere, au dat dispoziții băncilor să acorde credite fără garanții certe.

La ce s-a ajuns? Magaziile și curțile întreprinderilor se umpluseră de stocuri. Deficitul de lichidități din sistemul bancar s-a accentuat. Corupția, dezlățuindu-se, a dus la proliferarea activităților subterane. Toți acești factori nu numai că au prefațat, dar au și determinat criza bulgară.

Citește și