Adrian Vasilescu, BNR: Să nu mai dăm vina pe ereditate

Întoarcerile înapoi, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea sau în anii interbelici, ne ajută să găsim nenumărate dovezi că boala de care încă mai suferă societatea românească (slaba competitivitate) și stângăciile în aplicarea tratamentului (lentoarea restructurării) nu sunt nici pe departe ereditare. Dimpotrivă, ne convingem că avem un filon sănătos. Și că, de-a lungul timpurilor, dar cu deosebire în vremea lui Carol I, elitele și mari părți ale claselor sociale și-au afirmat și capacitatea de a valorifica acest filon sănătos în folosul țării.

Ce fel de climat domina atunci țara? Acum câteva zile, am primit o invitație de la Ordinul Arhitecților, la lansarea unei cărți despre proiectul feroviar românesc. Am fost solicitat să-mi spun opinia despre carte, pe care am și primit-o prin amabilitatea autorului ei, dr. arhitect Toader Popescu. Cartea este fascinantă. Și nu poate fi decât fascinantă o analiză aprofundată, foarte bine documentată, în care să vezi cum în 47 de ani – din 1869, când a fost construită linia București Filaret – Giurgiu și până în 1916, când calea ferată s-a extins cu o linie între Târgu Jiu și București – România a dobândit o vastă rețea feroviară. Desigur, o astfel de înfăptuire a fost posibilă într-un climat de creație și de edificare, imprimat de școli bune, de societăți de dezbateri, de preocupări pentru dezvoltarea economiei și de legiferări moderne. Și, cu deosebire, de personalitățile ilustre ce au dus pe culmi construcțiile românești.

Și iată că, astăzi, vedem cât de puternice sunt tentațiile în societatea noastră de a susține că motivele „rămânerii în urmă” a țării noastre, față de țările dezvoltate, sunt determinate de caracteristici proprii civilizației românești. Deși cartea amintită, despre proiectul feroviar românesc, lângă atâtea alte cărți despre marile construcții din vremea lui Carol I sau din anii interbelici, arată limpede că toate câte ni s-au întâmplat în anii comunismului și rămânerile în urmă din acești 25 de ani de după decembrie ’89 sunt doar rodul unor conjuncturi. Și nicidecum nu sunt reflexe ale genelor noastre.