Adrian Vasilescu, BNR: Trei cuvinte enervante. Și totuși...

De prea multe ori, referirile la muncă, la productivitate și la eficiență enervează. Pe bună dreptate, în câteva privințe. Fiindcă mult râvnita propășire nu poate fi obținută fără un ansamblu de politici bine articulat, cu acțiuni eficiente în economia reală, în economia nominală și în economia publică. Răspunderea e la guvern, la autorități în general. Vorbim despre politici economice. Și despre esența lor concentrată: restructurarea economiei.

De 26 de ani, România face întruna reforme structurale. Dar oare ce măsurăm noi: timpul sau faptele? Ce importanță are câți ani au trecut?! Important este ce au lăsat acești ani în urma lor. Căci anii pot lega între ei și înfăptuiri, dar și amânări. Iar societatea românească a dovedit că, în toți acești ani, a alunecat deseori spre amânări.

Dar baza e jos, acolo unde se fac produse, se vând, unde se face profitul. Și iată cum ajungem inevitabil la muncă, la productivitate, la eficiență. Înainte de decembrie ’89, zilnic, în orașele țării devenite „centre muncitorești“, din blocuri urâte și ponosite, cu pereți jupuiți, se revărsau milioane de oameni spre platformele industriale. Milioane de oameni cu înfățișări obișnuite, care nu se considerau eroi ai muncii, cum îi „răsfăța“ propaganda de partid, dar care purtau în minte ideea că dețin o valoare adevărată, tradițional numită „brățară de aur“.