Adrian Viman renunță la funcția de membru CA al Meta Estate Trust. Președintele CA, Tudor Cartianu: A apărut o situație de potențial conflict de interese. Asigurăm acționarii că turbulențele pe care compania le trăiește sunt pași necesari pentru un viitor
Meta Estate Trust (simbol bursier MET), companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar, a anunțat miercuri la Bursa de Valori București că Adrian Viman, prin Adivi Estate SRL, a renunțat la mandatul de membru al Consiliului de Administrație începând cu 31 decembrie 2023 sau, după caz, mai devreme, la finalul lunii în care un nou membru va fi numit în locul lui
Foto: Ziarul Financiar
Meta Estate Trust (simbol bursier MET), companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar, a anunțat miercuri la Bursa de Valori București că Adrian Viman, prin Adivi Estate SRL, a renunțat la mandatul de membru al Consiliului de Administrație începând cu 31 decembrie 2023 sau, după caz, mai devreme, la finalul lunii în care un nou membru va fi numit în locul lui.
„Renunțarea la mandatul de membru al CA Meta Estate Trust din partea dlui Viman vine în contextul unor reașezări strategice menite să repună compania pe baze solide și să asigure procesele de guvernanță corporativă necesare unei companii. Pe acest fond a apărut o situație de potențial conflict de interese între poziția dlui Viman în CA și calitatea sa de acționar cu acțiuni preferențiale ce a rezultat în această renunțare la mandat”, spune Tudor Cartianu, președinte CA al Meta Estate, pentru ZF.
În ultima perioadă, la nivelul echipei de management au fost realizate o serie de schimbări, printre care înlocuirea lui Eugen Voicu cu Teodor Cartianu. De asemenea, Alexandru Bonea a preluat funcția de director general de la Oriol Casellas Deig, care a rămas în echipă ca director general adjunct, iar Alexandra-Gabriela țițan a venit în funcția de CFO în locul Ralucăi Drăgan. Compania a cooptat-o și pe Antoanela Comșa pe poziția de director de investiții.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca