Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu din Constanța a fost tranzitat de doar 15.000 de pasageri în S1/2021, minus 72%
Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceau din Constanța a fost tranzitat în primul semestru al acestui an de peste 14.700 de persoane, în scădere cu circa 72% față de aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor furnizate de reprezentanții companiei.
Foto: Ziarul Financiar
Aeroportul din Constanța a avut în 2019, ultimul an fără evenimente deosebite în piață, curse săptămânale care aduceau turiștii străini în România. Acestea veneau din Tel Aviv, Paris, Viena și Zürich.
Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceau din Constanța a fost tranzitat în primul semestru al acestui an de peste 14.700 de persoane, în scădere cu circa 72% față de aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor furnizate de reprezentanții companiei.
În primele șase luni ale anului trecut, numărul persoanelor care au tranzitat aeroportul din Constanța a fost de 53.000, pe când în aceeași perioadă din 2019, ultimul an de dinainte de pandemie, au fost înregistrați circa 21.500 de oameni. Cu toate că traficul înregistrat în prima jumătate a acestui an a fost mai mic decât cel din aceeași perioadă din 2020, reprezentanții companiei spun că trendul este ascendent, astfel că de la lună la lună sunt înregistrate creșteri pe aeroportul din Constanța. În iunie, numărul pasagerilor a fost de 4.307, fiind înregistrată o creștere de peste 400% față de aceeași lună a anului trecut. Tendința de creștere se poate observa și din faptul că în luna mai numărul celor care au tranzitat aeroportul a fost puțin peste 3.000. Trebuie ținut cont însă că în această perioadă anul trecut economia abia ieșea din lockdown și încă nu existau reguli clare privind funcționarea sectorului. Industria aviatică a fost extrem de afectată de restricțiile impuse ca urmare a izbucnirii pandemiei, ceea ce s-a putut observa și în traficul total de pasageri înregistrat pe aeroportul de pe litoralul Mării Negre. Acesta a fost de 42.891 de persoane, o scădere de 68% față de anul anterior.
Citește și
3 min
Dragos Damian
2 min
Iulian Tenchiu
2 min
Iulian Tenchiu