Afaceri de la zero. Afacerea interesantă începută de doi veri de 26, respectiv 25 de ani, din Curtea de Argeș
Răzvan Retevoescu și Andrei Turcu au 26, respectiv 25 de ani, sunt veri, prieteni și antreprenori. Împreună sunt Hommy Concept, un brand de lămpi pentru copii, produse în Curtea de Argeș și răspândite în camerele tuturor piticilor care au nevoie,…
Foto: Ziarul Financiar
Răzvan Retevoescu și Andrei Turcu au 26, respectiv 25 de ani, sunt veri, prieteni și antreprenori. Împreună sunt Hommy Concept, un brand de lămpi pentru copii, produse în Curtea de Argeș și răspândite în camerele tuturor piticilor care au nevoie, pe lângă veghea părinților, și de cea a unor obiecte de iluminat prietenoase.
Am început cu lămpi de veghe, dar nu ne vom opri aici. Feedbackul primit de la clienți ne-a bucurat enorm, pentru că ni s-a transmis că lămpile Hommy îi ajută cu adevărat pe cei mici: ei nu se mai trezesc speriați pe timpul nopții, dorm liniștiți până dimineața. Lampa are lumină caldă, iar intensitatea este atent setată, astfel încât în cameră se creează ambientul perfect în care cei mici să doarmă liniștiți”, spun împreună Răzvan și Andrei.
Au schimbat până acum mai mulți furnizori până au ajuns la o conexiune perfectă cu un atelier din Curtea de Argeș, la fel de mic ca Hommy, dar și ca beneficiarii acestor lămpi de veghe. Răzvan Retevoescu este absolvent al Academiei de Studii Economice din București și a profesat vreme de trei ani în domeniul bancar, iar Andrei Turcu a îmbinat pasiunea pentru finanțe cu cea pentru online, dar și pentru muzică. Primul lor business împreună a fost în domeniul transporturilor, însă pandemia nu i-a ajutat, așa că au fost nevoiți să o ia de la capăt cu o nouă idee de afacere, care s-a concretizat în Hommy.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca