Afaceri de la Zero. Andreea și Daniel Burcea au popularizat cățărările în România și au deschis în 2009 sala de escaladă Vertical Spirit. Lunar, veniturile sunt de 15.000 de euro
Andreea și Daniel Burcea au încercat încă de acum aproape două decenii să popularizeze escalada ca sport în România, iar prima reușită a fost instalarea unui perete pentru această activitate în incinta unei școli din București. Ani mai târziu, și-au deschis o sală dedicată acestui sport, sub numele Vertical Spirit, pe care vor acum s-o extindă.
În Vertical Spirit, Andreea și Daniel au investit inițial circa 50.000 de euro însă adunând toate investițiile făcute de-a lungul anilor, bilanțul depășește 150.000 de euro.
Andreea și Daniel Burcea au încercat încă de acum aproape două decenii să popularizeze escalada ca sport în România, iar prima reușită a fost instalarea unui perete pentru această activitate în incinta unei școli din București. Ani mai târziu, și-au deschis o sală dedicată acestui sport, sub numele Vertical Spirit, pe care vor acum s-o extindă. „Am început în 2004, când abia terminasem facultatea. Totul a pornit de la pasiunea noastră pentru escaladă și pentru sporturile asociate cu muntele. Ne-am gândit la un proiect prin care să aducem escalada în școlile din București. Am început cu un perete de escaladă într-o școală din București, unde am găsit deschidere, și ne-am desfășurat activitatea în această sală până în 2009“, a povestit Andreea Burcea la emisiunea online ZF Afaceri de la zero. Au găsit apoi un spațiu adecvat escaladei, într-un fost depozit, una dintre condiții fiind regimul mare de înălțime al clădirii pentru a putea implementa conceptul. Acolo, pe strada Baicului din Capitală, și-a deschis porțile Vertical Spirit, într-un imobil cu o înălțime cât cea a unui bloc de patru etaje, a cărui renovare și amenajare a necesitat câteva luni.
De amenajare s-au ocupat tot ei, iar Daniel a făcut inclusiv un curs de sudori, deoarece nu găseau sudori dispuși să lucreze la înălțime. Astăzi, la Vertical Spirit categoriile de aventurieri sunt foarte diverse. „Avem un public foarte divers, de la copii de 4-5 ani până la adulți de peste 60 de ani. Un cățărător profesionist poate escalada peretele în trei minute, dar unui începător îi poate lua 15-20 de minute, poate și mai mult. Dincolo de partea fizică, escalada are și o componentă mentală.“ Pentru cei care vin la ședințele de inițiere, există instructori care le explică toate detaliile, le prezintă echipamentul și termenii specifice. La Vertical Spirit vin persoane fie doar pentru o ședință, fie pentru antrenamente de câteva ori pe săptămână.
Citește și
1 min
Cristina Roșca