zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Afaceri de la Zero. Cornel Haras a investit 50.000 de euro în amenajarea unui restaurant din Botoșani și așteaptă venituri de 1,5 mil. lei

Cornel Haras a investit 50.000 de euro în amenjarea și schimbarea conceptului unui restaurant din Botoșani pe care l-a preluat de la fostul proprietar și pentru anul acesta așteaptă venituri de 1,5 mil. lei.

de Mirela Turlan , Editor Web 27.01.2022 · 21:47 2 min de citit și în ziarul tipărit

♦ Antreprenorul a preluat restaurantul înainte de pandemie de la fostul proprietar și a hotărât să meargă cu dezvoltarea busineesului în pofida contextului dificil creat de restricțiile impuse.

Cornel Haras a investit 50.000 de euro în amenjarea și schimbarea conceptului unui restaurant din Botoșani pe care l-a preluat de la fostul proprietar și pentru anul acesta așteaptă venituri de 1,5 mil. lei. Antreprenorul a preluat restaurantul în luna martie a anului 2020, înainte de decretarea stării de urgență la nivel național și intrarea în carantină. În pofida contextului dificil, antreprenorul a ales să meargă mai departe și a continuat dezvoltarea restaurantului, mizând în acea perioadă doar pe livrările la domiciliu. „Nu am mai avut ce face, atâta timp cât am făcut investiția, a trebuit să continuăm, dar am încercat să ne adaptăm condițiilor. După preluare, am dezvoltat livrările la domiciliu, am mai cumpărat încă două mașini, am angajat oameni pentru livrări și am pus la punct acest sistem”, spune Cornel Haras. După achiziția businessului, antreprenorul a schimbat imaginea și numele restaurantului în On Time Pizza and Lounge, a amenajat interiorul și exteriorul locației, dar a modificat  și meniul și conceptul localului. Cornel Haras a transformat localul într-un loc în care clienții pot degusta produse din diverse bucătării ale lumii. 

„Am reușit să schimbăm meniul, avem 25 de feluri de pizza și încă 30 de preparate din diferite zone ale lumii, avem mâncare indiană, arabă, italiană, fructe de mare. Am reușit să punem multe gusturi în meniul nostră și să avem câte un pic din fiecare”, explică el.

Citește și