Afaceri de la Zero. De la luna de miere, la „luna de bere“: Anca și Bogdan Puia au pus umărul la dezvoltarea microberăriilor cu brandul Patos, pe care vor să-l ducă în peste 50 de locuri din România
Anca și Bogdan Puia și-au ales domeniul în care să investească împreună în timp ce erau în luna de miere, atunci când au gustat pentru prima dată o bere artizanală.
♦ Astăzi, Patos Beer se regăsește în 27 de localuri din zona București-Ilfov, Craiova, Sibiu, Cluj, Constanța.
Anca și Bogdan Puia și-au ales domeniul în care să investească împreună în timp ce erau în luna de miere, atunci când au gustat pentru prima dată o bere artizanală. Le-a plăcut atât de mult, încât au vrut să contribuie și ei la dezvoltarea acestei piețe în România. Luna de miere s-a transformat în „luna de bere” și așa a luat naștere brandul Patos Beer.
„Voiam să facem un business împreună, de la zero. În luna de miere, care a fost în Asia, am băut pentru prima dată bere artizanală. Era atât de diferită, de aromată, de bună față de berile comerciale, încât am luat decizia că asta trebuia să facem. Mai erau doar câteva fabrici de bere artizanală la momentul acela în România. Am mers la câteva să vedem care este fluxul și am luat hotărârea să încercăm”, a povestit Anca Puia la emisiunea online ZF Afaceri de la zero. Se întâmpla la finalul lui 2016 – începutul lui 2017. Anca și Bogdan au comandat fabrica de bere, iar până la venirea ei au vrut să facă un training ca să se specializeze. Așa au ajuns să fie acceptați la o fabrică din Croația, într-o mică localitate de lângă Zagreb, unde au stat o lună, au participat la procesele de producție și au învățat să facă bere. Apoi s-au întors în țară pregătiți să înceapă producția.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan