Afaceri de la Zero. Florin Andrei, fondatorul școlii de schi La Monitori din Sinaia: În fiecare an avem mai mulți copii la cursuri, părinții îi aduc de la vârsta de 3-4 ani
Din pasiunea pentru schi, Florin Andrei din Sinaia a fondat școala de schi La Monitori și organizează cursuri pentru copii în țară și în străinătate dar și tabere, ce includ drumeții montane și alte activități sportive.
♦ Școala pe care o conduce lucrează cu șase instructori de schi.
Din pasiunea pentru schi, Florin Andrei din Sinaia a fondat școala de schi La Monitori și organizează cursuri pentru copii în țară și în străinătate dar și tabere, ce includ drumeții montane și alte activități sportive. „Totul a pornit dintr-o pasiune personală, schiul și drumețiile montane. Practic, îmi petreceam foarte mult timp în acest cadru natural, în Munții Bucegi, respectiv în stațiunea Sinaia, unde m-am născut, iar această pasiune a dus spre un business”, a spus el. Cererea pentru cursurile de schi este în creștere de la un an la altul, părinții își aduc copiii la cursuri încă de la vârsta de 3 -4 ani, potrivit lui. „Depinde de dezvoltarea fizică a copilului și de plăcerea de a sta în aer liber. Cursurile pentru copiii mici sunt practic de acomodare și cu echipamentul și cu zăpada și cu mediul înconjurător. Copiii dornici să schieze într-adevăr sunt dispuși să facă și efort și atunci lucrurile decurg foarte bine, în sensul că procesul de învățare este unul foarte rapid”. El spune că deși nivelul de dezvoltare al stațiunilor montane locale nu este ca cel din străinătate, ca în Austria sau Italia, cel puțin la Sinaia se vede o dezvoltare de la an la an, în sensul că s-a investit masiv în instalațiile de transport pe cablu, pârtiile sunt amenajate și se caută întotdeauna soluții pentru dezvoltarea domeniului schiabil, potrivit lui. „Sinaia are avantajul că, având un vast domeniu, gradul de ocupare a pârtiilor este mult sub cel de transport pe cablu al turiștilor și atunci practic avem pârtiile libere”.
O școală de schi poate să ajungă până la 300.000 lei venituri într-un sezon, potrivit lui, nivel pe care l-a înregistrat anul trecut școala de schi pe care o conduce. El lucrează cu șase instructori de schi dar spune că o parte au și alte joburi.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan