zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Afaceri de la Zero. Roxana Fulga a pornit în 2019 brandul Velvet Atelier Floral în Cugir, Alba după o investiție de 40.000 de euro din fonduri europene

Velvet Atelier Floral lua naștere în 2019, când Roxana Fulga s-a hotărât să investească în pasiunea pentru culori și cadouri și să atragă o finanțare din fonduri europene de 40.000 de euro. Astfel, ea a pornit chiar în garajul casei sale un atelier de flori și au început să apară și primele comenzi de buchete pentru diverse ocazii.

de Georgiana Mihalache , Editor 29.03.2023 · 19:24 2 min de citit și în ziarul tipărit

♦ „Încerc ca florile – materia primă, să le aduc din țară. Avem mulți producători locali de lalele, frezii, bujori, trandafiri.“

Velvet Atelier Floral lua naștere în 2019, când Roxana Fulga s-a hotărât să investească în pasiunea pentru culori și cadouri și să atragă o finanțare din fonduri europene de 40.000 de euro. Astfel, ea a pornit chiar în garajul casei sale un atelier de flori și au început să apară și primele comenzi de buchete pentru diverse ocazii.

„Velvet Atelier Floral a pornit în garajul casei mele, din pasiunea pentru culori, mi-a plăcut să aduc câte un strop de frumos oriunde ajungeam. M-am inspirat din faptul că îmi plăcea să fac cadouri oamenilor fără motiv. Și un buchet de flori e cel mai mic cadou prin care poți face pe cineva să zâmbească. Am pornit cu 100 de lei. Foloseam flori de grădină, dalii, crizanteme, frunze de viță-de-vie, crengi de copaci”, a povestit Roxana Fulga. Primul contact al antreprenoarei cu lumea de business a fost în restaurantul părinților săi, care este deschis de 25 de ani, acolo unde făcea diverse sarcini mici, dar care o aduceau în jurul clienților și putea să vadă reacția lor, să intre în legătură cu ei. „Am investit toți banii pe care îi făceam, cumpăram mai multe produse pentru atelier. Velvet înseamnă catifea, care este considerată o țesătură de lux. Am asociat florile cu catifeaua și cu atingerea petalelor de flori. Toată familia e implicată în business, mă ajută să fac produse, să transmitem mai departe bucuriile simple pe care le facem noi zi de zi. Am creat legături cu alți floriști, cu clienții care mi-au devenit prieteni”, a mai spus Roxana Fulga. Pentru a susține și alți antreprenori locali, ea încearcă să ia florile de la producători români, mai ales că și aceștia s-au dezvoltat în ultimii ani, au deschis sere și astfel pot asigura necesarul de flori chiar și când nu este sezon. Georgiana Mihalache

Citește și