Afaceri de la Zero. Alexandru Ștefan a moștenit din familie spiritul antreprenorial și a început să facă prăjituri în restaurantul familiei din Târgoviște. Pasiunea sa pentru dulce s-a transformat într-un business cu care s-a extins și în București
Alexandru Ștefan a deschis cofetăria Alex care numără în prezent două unități, în orașul Moreni și în Târgoviște, dar a reușit să intre cu produsele sale și în mai multe unități din București.
♦ Alexandru Ștefan a mizat pe dulciurile clasice, deși a avut tendința de a se nișa pe zona de eclere, dar piața din Târgoviște nu este încă pregătită pentru un astfel de concept.
Alexandru Ștefan a deschis cofetăria Alex care numără în prezent două unități, în orașul Moreni și în Târgoviște, dar a reușit să intre cu produsele sale și în mai multe unități din București. Spiritul antreprenorial, așa cum recunoaște chiar el, l-a moștenit din familie. Părinții săi aveau un restaurant, unde el a început să lucreze. Mereu i-au plăcut dulciurile și bucătăria restaurantului a devenit și un loc pentru Alexandru de a experimenta rețele de prăjituri.
„În copilărie, am tot cochetat cu partea de aluaturi și am ales să pun în practică partea aceasta de dulciuri, fiind corelată cu partea de evenimente. Nu se ocupa nimeni de partea dulce, care în restaurant era externalizată. Locul de practică al cofetăriei a fost în sânul restaurantului”, povestește Alexandru Ștefan. Pasiunea l-a urmat și în parcursul profesional, iar după terminarea liceului a ales să urmeze cursurile facultății de chimie alimentară.
Citește și
34 min
Ștefan Stan
1 min
Iulian Tenchiu
1 min
Robert Manea