zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Afaceri de la Zero. Andreea Măruță și Camelia Petruț, prietene încă din timpul liceului, vor să facă din nișa produselor raw-vegane o normalitate prin intermediul cofetăriei-restaurant Sublimmme din București

Andreea Măruță a deschis cofetăria-restaurant Sublimmme din București acum șase ani, pornind de la pasiunea sa pentru produsele raw-vegane, dar și de la alimentația ei care nu includea zahăr sau carne

de Mirela Turlan , Editor Web 19.09.2022 · 19:32 2 min de citit și în ziarul tipărit

♦ Sublimmme funcționează în prezent într-o unitate cu 30 de locuri în zona Unirii din București ♦ În meniu se găsesc peste 30 de sortimente de deserturi și 20 de feluri de mâncare raw-vegană ♦ Produsele Sublimmme sunt prezente, de altfel, și în supermarketuri ca Mega Image sau Carrefour.

Andreea Măruță a deschis cofetăria-restaurant Sublimmme din București acum șase ani, pornind de la pasiunea sa pentru produsele raw-vegane, dar și de la alimentația ei care nu includea zahăr sau carne. Între timp, în business i s-a alăturat și Camelia Petruț, o prietenă din liceu, iar astăzi cele două își propun să facă din nișa produselor raw-vegane o normalitate și să se extindă cu mai multe locații atât în București, cât și în Brașov și Cluj. 

„Am deschis în 2016 și am mers pe conceptul de restaurant cu prezență fizică în București. Inițial am mers doar pe producție – catering. Pentru că lucrurile au luat amploare și am început și contracte cu supermarketuri și retaileri, a trebuit să ne mărim locația și producția, astfel că am deschis o unitate cu 30 de locuri în zona Unirii. Noi avem o alimentație vegană și am participat la perpetuarea acestui concept foarte sănătos. Facem atât torturi și ducliuri raw-vegane, cât și alimente sărate. Această nișă nu o să mai fie o nișă, o să se tranforme într-o normalitate. Acum suntem în discuții pentru deschiderea unei francize în zona de nord și suntem deschise să acoperim toate zonele Capitalei, dar și Brașovul și Clujul”, au spus cele două antreprenoare.

Citește și