Afaceri de la Zero. Cum au crescut. Andreea Madlen a început să picteze cămăși într-un atelier din Făgăraș în urmă cu cinci ani și s-a extins cu mai multe ateliere în țară și un showroom în Brașov, iar cămășile pictate de ea au ajuns și la New York
Andreea Madlen este cea care a pus bazele proiectului Made with joy in Transylvania în 2018, brand sub care crea cămăși pictate manual într-un atelier din Făgăraș. Între timp, businessul său a trecut printr-un proces de rebranding, astăzi fiind denumit simplu Madlen, iar în cei cinci ani de activitate s-a extins în țară, dar și peste hotare.
♦ Proiectul său a pornit cu un singur model de cămașă oversize, dar în prezent portofoliul cuprinde alte nouă modele de cămăși, atât pentru femei, cât și pentru bărbați și copii. ♦ Acestea sunt realizate din in sau bumbac și pot fi brodate manual și cu pietre semiprețioase ♦ Prețul mediu al unei cămăși pictate manual este de 100 de euro.
Andreea Madlen este cea care a pus bazele proiectului Made with joy in Transylvania în 2018, brand sub care crea cămăși pictate manual într-un atelier din Făgăraș. Între timp, businessul său a trecut printr-un proces de rebranding, astăzi fiind denumit simplu Madlen, iar în cei cinci ani de activitate s-a extins în țară, dar și peste hotare. Cămășile Madlen sunt realizate astăzi în mai multe ateliere din țară, pot fi văzute de către clienți într-un showroom din Brașov și au ajuns anul trecut și la New York.
„A rămas bucuria de a crea în Făgăraș cămăși pictate manual, dar între timp am făcut rebranding. Simțeam că e nevoie de un nume mai scurt pentru a fi vizibili mai mult și pe piața internațională. De la început aș fi vrut ca brandul să se numească Madlen. După trei ani am decis să schimbăm numele brandului. Am pornit dintr-o joacă, dar ne dorim să evoluăm. Mai avem alte ateliere în țară și colaborez cu alți patru artiști. Atelierul din Făgăraș funcționează astăzi cu patru oameni. Acolo se implementează viziunea și ideile pe care le am”, a spus antreprenoarea.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile