Afaceri de la Zero. Cum au crescut. KinetoBebe, un proiect în zona de recuperare pediatrică pornit în 2009 de Ana Raluca Chișu, a ajuns la trei centre de recuperare, 45 de kinetoterapeuți, psihologi și personal auxiliar și peste 150 de copii care vin în
Ana Raluca Chișu, de profesie economist, a înființat la București centrul de terapie pentru copii KinetoBebe în 2009, un proiect pornit din dorința de a fi o alternativă la ceea ce oferă sistemul de stat în atunci când vine vorba de recuperarea pediatrică.
♦ „Deși am pornit cu programe pentru cei mici, acum avem și programe destinate adolescenților“ ♦ Mi-am dorit ca prin proiectul meu să fiu pe buzele medicilor care le recomandă părinților kinetoterapia pentru cei mici.
Ana Raluca Chișu, de profesie economist, a înființat la București centrul de terapie pentru copii KinetoBebe în 2009, un proiect pornit din dorința de a fi o alternativă la ceea ce oferă sistemul de stat în atunci când vine vorba de recuperarea pediatrică. KinetoBebe înseamnă astăzi, la aproape 14 ani de la înființare, trei centre de recuperare, 16 săli de kinetoterapie, cinci săli de psihologie și logopedie și două săli de salinoterapie, precum și peste 150 de copii care vin în centre pentru terapie în fiecare zi.
„În 2009 s-a născut KinetoBebe, dar mai important, s-a născut o nișă în România, cea de recuperare exclusiv pediatrică. KinetoBebe a fost primul centru de recuperare din mediul privat care s-a ocupat exclusiv de bebeluși și copii. Am creat o infrastructură a tot ceea ce înseamnă recuperarea copilului. KinetoBebe are astăzi trei centre de recuperare, 16 săli de kinetoterapie, cinci săli de psihologie și logopedie și două săli de salinoterapie. KinetoBebe înseamnă 150 de copii în terapie în fiecare zi în toate centrele de recuperare, peste 20 de copii în salinoterapie, dar și mii de pași care se fac prima dată în sălile noastre, mii de cuvinte care se spun pentru prima oară la mesele de logopedie și familii care își găsesc anumite răspunsuri în sălile de consiliere parentală“, a povestit antreprenoarea.
Citește și
1 min
Cristina Roșca