Afaceri de la Zero. A pornit de la a fi contabil în magazinele părinților și a ajuns la propria sa firmă, cu 20 de angajați. Cosmin Dumitrașcu, ABS Group: Orice antreprenor trebuie să știe Codul muncii, Legea contabilității și Codul fiscal
Cosmin Dumitrașcu a fost obișnuit de mic cu munca, așa că oarecum faptul că va deveni antreprenor a fost destul de clar pentru el, de la o vârstă destul de fragedă.
Cosmin Dumitrașcu a fost obișnuit de mic cu munca, așa că oarecum faptul că va deveni antreprenor a fost destul de clar pentru el, de la o vârstă destul de fragedă. Acum, deține ABS Group și livrează servicii financiar-cotabile complete către clienți de talie mică și medie, cu o echipă de circa 20 de angajați. Iar planurile sunt de a crește, organic, la fel ca până acum.
„Părinții mei sunt foarte muncitori și mi-au insuflat din copilărie să fiu și eu muncitor”, spune Cosmin Dumitrașcu, fondator al ABS Group, în cadrul emisiunii Afaceri de la Zero. Astfel, primul job a fost tot în familie, alături de contabila care gestiona cele două magazine ale părinților săi. Odată familiarizat cu domeniul, Cosmin alege să plece de acasă, din Făurei (Brăila), pentru a veni în București, la Academia de Studii Economice, la Facultatea de contabilitate. „În 2015, am definitivat examenul de expert contabil și în 2016 s-a înființat prima companie din grup, iar în urma unei întâlniri cu un client, mi-am dat seama că aveam nevoie și de un birou.” Cosmin spune că a început, cum era și normal, cu serviciile de contabilitate, dar că apoi s-a diversificat. „Apoi am dezvoltat serviciul juridic, pe cel de consultanță fiscală, apoi de analiză financiară, optimizări de cifre, de taxe.” Odată cu diversificarea portofoliului de servicii, Cosmin Dumitrașcu a devenit și mai atent cu clienții din portofoliu. „La început iei toate tipurile de clienți, dar îți dai seama că sunt unii toxici care îți afectează afacerea.” Astfel, una dintre regulile de business după care funcționează este aceea de a seta un tarif minim de 150 de euro pe lună, un fel de abonament pentru orice client.
“Atunci știu din start care sunt clienți în regulă, care știu câte ceva sau chiar dacă nu știu, îmi dau seama că vor să învețe. În această sumă intră tot pachetul de expertiză contabilă și întocmirea balanței contabile.”
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar
3 min
Dana Ciriperu