zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Auto & Transporturi

Afacerile fabricii de cablaje auto Kromberg & Schubert din Nădab, județul Arad, au scăzut cu 18% în 2024, ajungând la 225,2 mil. lei

Producătorul german de cablaje pentru industria auto și de sisteme electrice Kromberg & Schubert România NA, subsidiara locală a grupului german Kromberg & Schubert, a raportat pentru 2024 o cifră de afaceri de 225,2 mil. lei (45,2 mil. euro), în scădere cu 18% față de anul anterior, când compania a realizat afaceri de 274,8 mil. lei (55,5 mil. euro), potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor…

de Laurentiu Cotu 19.11.2025 · 20:45 2 min de citit și în ziarul tipărit
Afacerile fabricii de cablaje auto Kromberg & Schubert din Nădab, județul Arad, au scăzut cu 18% în 2024, ajungând la 225,2 mil. lei

Foto: Ziarul Financiar

Producătorul german de cablaje pentru industria auto și de sisteme electrice Kromberg & Schubert România NA, subsidiara locală a grupului german Kromberg & Schubert, a raportat pentru 2024 o cifră de afaceri de 225,2 mil. lei (45,2 mil. euro), în scădere cu 18% față de anul anterior, când compania a realizat afaceri de 274,8 mil. lei (55,5 mil. euro), potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor existente pe site-ul Ministerului Finanțelor.

Kromberg & Schubert România NA a avut anul trecut un profit net de 884.351 de lei (177.700 de euro), de cinci ori mai mic față de anul precedent, când compania a obținut un câștig net de 4,4 mil. lei (897.000 de euro), conform datelor publice. Producătorul german de cablaje pentru industria auto a ajuns în 2024 la un număr mediu de 1.111 de angajați, cu 11 oameni mai puțin decât în 2023.

Compania Kromberg & Schubert România NA, cu sediul în localitatea Nădab, situată la aproximativ 40 de kilometri de municipiul Arad, este unul dintre marii producători de componente auto prezenți în România. La începutul anului 2021, Kromberg & Schubert a vân­dut către grupul Continental fabrica din Timișoara. Germanii au oprit producția de cablaje din Timișoara, însă au mi­zat pe cer­cetare și dezvoltare. Decizia de vânzare a fost luată la câteva luni de când Kromberg & Schubert a închiriat 2.000 de metri pătrați de birouri în proiectul Vox Technology Park din Timișoara, pentru un birou de cercetare și dezvoltare. Germanii de la Kromberg & Schubert sunt prezenți pe piața locală din anul 1999, când au inaugurat unitatea de producție din Timișoara.

Citește și